Gheorghe Pop de Băseşti, un luptător pentru emanciparea naţională a românilor transilvăneni

Jurist şi om politic, preşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, Gheorghe Pop de Băseşti a reprezentat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice nu numai din Sălaj, ci din întreg nord-vestul ţării. „Colaborator luminat şi energic al marei generaţii ce ne-a precedat şi conducător înţelept al celei de azi; el a întruchipat continuitatea luptei naţionale şi nădejdea, totdeauna tare, într-un viitor mare şi glorios al Neamului Românesc.”, îl caracteriza Iuliu Maniu, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008), informeazã AGERPRES.

Gheorghe Pop de Băseşti s-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, judeţul Sălaj, într-o familie de nobili români, fiind fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. A urmat studiile liceale la Baia Mare (1846-1852) şi la Oradea (1852-1854), devenind student al Academiei de Drept din Oradea (1854-1859). A efectuat stagiul militar în armata austro-ungară (1859-1860). Începând din 1860 a deţinut funcţia de prim-pretor, apoi de judecător la forul orfanal şi comitatens. În acelaşi an s-a căsătorit cu Maria Loşonţi, şi au avut două fiice, Maria şi Elena.

Cele două evenimente din 1867, reprezentate de constituirea dualismului austro-ungar şi de hotărârea Dietei Transilvaniei de la Cluj de a anexa Transilvania la Ungaria, au fost urmate de un protest energic al naţiunii române prin „Pronunciamentul de la Blaj”. Casa de la Băseşti a intelectualului sălăjean a devenit locul mai multor întruniri politice, unde au fost dezbătute marile probleme cu care se confrunta societatea românească transilvăneană, potrivit www.gheorghepopdebasesti.ro.

Gheorghe Pop de Băseşti a fost ales deputat în 1872, în Parlamentul de la Budapesta, de către alegătorii români, dar şi maghiari din cercul electoral Cehu Silvaniei, calitate pe care a deţinut-o consecutiv trei cicluri electorale, până în anul 1881. A dus o susţinută luptă împotriva dualismului austro-ungar, pronunţându-se vehement împotriva legilor şcolare discriminatorii din 1868 şi 1879, împotriva legii naţionalităţilor, a legii electorale, a legii presei. Într-un discurs rostit în acest parlament arăta: „Noi stăruim pe aceste plaiuri mai bine de 2.000 de ani. Toate durerile şi toate nădejdile ne leagă de pământul pe care trăim!” („Dicţionar biografic de istorie a României”, Editura Meronia, 2008).

La Conferinţa naţională de la Sibiu din 1881 s-a decis unificarea celor două partide româneşti, cel din Banat, cu cel din Transilvania, sub denumirea de Partidul Naţional Român din Transilvania, Banat şi Ungaria, al cărui obiectiv principal îl reprezenta revenirea la autonomia Transilvaniei, iar ca tactică de luptă – pasivismul – refuzul de a lua parte la viaţa politică din Ungaria, ca nerecunoaştere a alipirii Transilvaniei la Ungaria. Din comitetul de conducere al noului partid făcea parte şi Gheorghe Pop de Băseşti, în calitate de responsabil al zonei Sălaj, Sătmar şi Maramureş. Timp de două decenii, a fost alături de dr. Ioan Raţiu, Vicenţiu Babeş, George Bariţiu, în fruntea PNR, îndeplinind funcţia de vicepreşedinte. El a fost mereu în centrul evenimentelor politice, fiind unul din organizatorii conferinţelor partidului.

Gheorghe Pop de Băseşti a fost unul dintre promotorii redactării Memorandumului şi a înaintării acestuia împăratului austro-ungar Franz Joseph. Făcând parte din delegaţia „celor 300” a fost inculpat în procesul de la Cluj din mai 1894, condamnat la un an închisoare, fiind închis în temniţa de la Vacz. Aflat în închisoare, îi scria unui prieten (20 august 1894): „Fiind sănătoşi, vom putea suporta greaua şi neuitata pedeapsă. Aici, toţi oamenii noştri se poartă cu resignaţie. Nimeni nu se plânge. Sunt convinşi că din temniţa noastră, se va naşte libertatea neamului nostru.” („Dicţionar biografic de istorie a României”, Editura Meronia, 2008).

Din decembrie 1902, Gheorghe Pop de Băseşti a devenit preşedintele PNR, reuşind să aducă în Comitetul Executiv reprezentanţi ai generaţiei tinere, printre care: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Aurel Vlad, Ion Rusu-Şirianu, Valeriu Branişte. A prezidat conferinţele naţionale ale PNR din anii 1908, 1909, 1910 şi a avut strânse relaţii cu fruntaşii politici ai României – Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filipescu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga.

Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Gheorghe Pop de Băseşti, în calitatea sa de preşedinte al PNR, se declara împotriva tratativelor iniţiate de guvernul condus de Istvan Tisza, în problema drepturilor naţionale ale românilor, convins fiind că acestea se vor încheia „absolut fără nici un rezultat.” După izbucnirea războiului, a menţinut trează conştiinţa naţională a membrilor acestui partid, a iniţiat şi încurajat nenumărate acţiuni ce vizau direct urgentarea „Unirii cu ţara”, a luat poziţie împreună cu Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Vasile Lucaciu, Ion Rusu-Şirianu, Octavian Goga şi alţi fruntaşi ardeleni, împotriva elementelor care preconizau un loialism pro-habsburgic, notează www.gheorghepopdebasesti.ro.

La 12 octombrie 1918 era adoptată, la Oradea, istorica hotărâre a PNR, citită în Parlamentul de la Budapesta, în 18 octombrie de deputatul Al. Vaida-Voievod, prin care românii din Transilvania arătau că sunt hotărâţi să uzeze de dreptul la autodeterminare, pentru a-şi lua soarta în propriile mâini. În consecinţă a fost convocată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la data de 1 Decembrie 1918, fiindu-i acordată marea cinste de a prezida lucrările acestei importante reuniuni.

În această calitate, Gheorghe Pop de Băseşti a deschis adunarea, rostind cuvintele: „Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat Românesc.”

„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi Părţile Ungariei a primit Rezoluţiunea prezentată de Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel: Unirea acestor provincii româneşti cu ţara mamă şi cu celelalte provincii surori alipite ei este pentru toate veacurile pecetluită.” a subliniat Gheorghe Pop de Băseşti, după aprobarea Rezoluţiei de Unire.

La 2 decembrie 1918 a fost ales preşedinte al Marelui Sfat Naţional, adunare reprezentativă care trebuia să gestioneze problemele legislative până la unirea deplină.

Gheorghe Pop de Băseşti a fost decorat de către regele Ferdinand, la 11 decembrie 1918, cu ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce.

A încetat din viaţă la Băseşti, la 23 februarie 1919.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES