Germania va ridica de marţi, 16 iunie, controalele la frontierele cu ţările vecine, punând capăt celor trei luni de restricţii impuse din cauza pandemiei de COVID-19, informează DPA, preluat de AGERPRES.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
De marţi, vor fi ridicate controalele în cazul cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene şi din Elveţia care vor să intre pe teritoriul Germaniei, a declarat ministrul federal de interne, Horst Seehofer.
De asemenea, de la aceeaşi dată se va renunţa la obligaţia autoizolării pentru persoanele care vin din interiorul UE, cu excepţia celor care sosesc din Spania, pentru care măsura rămâne în vigoare până la 21 iunie.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
În practică însă, persoanelor care vin din state UE unde rata de infectare cu coronavirus rămâne ridicată li se va putea cere să intre în autoizolare, conform regulilor la nivel de land.
În 14 din cele 16 landuri federale, vizitatorii trebuie să intre în izolare dacă ţara lor a raportat peste 50 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile, cum este în prezent cazul Suediei, spre exemplu.
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com