Germania: Liderul partidului de extrema dreaptă AfD, acuzat de parafrazarea lui Hitler

Liderul partidului de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), Alexander Gauland, a fost acuzat miercuri de mai mulţi istorici de renume pentru parafrazarea unui discurs al lui Adolf Hitler din 1933 pentru a denunţa ‘clica mondializată’ într-un editorial publicat în presă, potrivit AFP, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Gauland, care conduce de asemenea şi grupul parlamentar al AfD, a respins aceste acuzaţii în cotidianul Tagesspiegel, asigurând: ‘Nu ştiu despre un astfel de pasaj la Adolf Hitler’.

Doi istorici experţi în nazism şi în problema antisemitismului, Wolfgang Benz şi Michael Wolffsohn, afirmă că politicianul de 77 de ani, care a fost deja acuzat de relativizarea perioadei naziste, s-a inspirat dintr-un discurs rostit de Führer la sfârşitul anului 1933 în faţa muncitorilor la Berlin.

Într-un editorial despre populism publicat la 6 octombrie în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Alexander Gauland atacă o ‘clică mondializată, care s-a aciuat în companii internaţionale, organizaţii internaţionale precum ONU, în media, start-up-uri, universităţi, ONG-uri, fundaţii, partide şi aparatele sale şi controlează informaţiile’, le stabileşte locul ‘din punct de vedere cultural şi politic’.

„Membrii săi trăiesc aproape exclusiv în marile oraşe (…) şi când se mută de la Berlin la Londra sau Singapore pentru a-şi schimba locul de muncă, găsesc peste tot aceleaşi apartamente, case, restaurante, magazine, şcoli private’, susţine acesta.

Or, în noiembrie 1933, Hitler denunţa o ‘mică clică internaţională dezrădăcinată, care stârneşte ura între popoare (…) Aceştia sunt oameni (…) care trăiesc astăzi la Berlin, mâine pot fi întâlniţi la Bruxelles, iar poimâine la Paris, apoi la Praga, Viena sau Londra şi care se simt peste tot acasă’, vizându-i pe evrei.

Acest editorial ‘copiază într-o manieră aproape ostentativă (discursul) lui Hitler’, a apreciat istoricul Wolfgang Benz în Tagesspiegel.

Potrivit lui, textul dă impresia că ‘liderul AfD a pus pe biroul său textul discursului lui Fuhrer din 1933 când şi-a scris editorialul pentru FAZ’.

Conform altui expert, Michael Wolffsohn, ‘este grav că Gauland semnalează simpatizanţilor săi cultivaţi că el cunoaşte discursurile şi pana lui Hitler şi că transpune astăzi asupra adversarilor AfD reproşurile adresate evreilor de Hitler’.

Alexander Gauland declanşase un scandal în primăvară când a apreciat că perioada nazistă nu a fost decât ‘un excrement de pasăre în 1.000 de ani de istorie germană de succes’.

Într-o reacţie, Comitetul Internaţional Auschwitz l-a acuzat miercuri pe liderul AfD că distruge ţesutul societăţii germane ‘prin ură şi promovarea instinctelor inferioare’, potrivit dpa. ‘Supravieţuitorii lagărului de la Auschwitz cunosc strategia lui Gauland prin propria lor viaţă şi experienţă trăite în anii nazismului; stigmatizând oamenii şi caracterizându-i drept ‘alţii’ şi fără rădăcini în cadrul societăţii naţionale şi apoi mobilizând ‘bunul simţ comun’ împotriva lor’, a declarat Christoph Heubner, vicepreşedintele executiv al grupului.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304”]