Germania îi glorifică pe sirienii care au ajutat la prinderea compatriotului lor suspectat că plănuia un atentat

germania-ii-glorifica-pe-sirienii-care-au-ajutat-la-prinderea-compatriotului-lor-suspectat-ca-planuia-un-atentat

De la Angela Merkel până la poliție, trecând prin rețele de socializare, sirienii care au permis arestarea compatriotului lor suspectat că intenționa să comită un atentat în Germania erau ridicați luni la rang de erou, lăsându-i fără argumente pe cei ostili imigranților, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

Jaber al-Bakr a fost predat legat de mâini și de picioare în noaptea de duminică spre luni de către trei sirieni care l-au găzduit în apartamentul lor din Leipizig, înainte de a realiza că acesta era căutat de toată poliția germană începând de sâmbătă.

Autoritățile nu au dorit să ofere detalii cu privire la acești sirieni, motivând cu necesitatea de a-i proteja.

După ce suspectul a fost legat, unul dintre ei s-a dus la un comisariat pentru a-l denunța, prezentându-le polițiștilor o fotografie făcută cu telefonul mobil.

Arestarea acestui sirian de 22 de ani, care era foarte aproape să comită un atentat, aparent în numele organizației Stat Islamic (SI) potrivit poliției, a relansat dezbaterea despre controlul asupra refugiaților, 890.000 dintre aceștia sosind în Germania anul trecut. Cu atât mai mult cu cât în Germania au avut loc în iulie două atentate comise de refugiați și revendicate de SI.

Însă ajutorul decisiv dat poliției de către cei trei sirieni reprezintă pentru mulți dovada că generalizările nu-și au locul.

‘Acesta este un semnal foarte pozitiv, care arată că toți refugiații nu trebuie să fie suspectați’, și-a exprimat satisfacția un lider al sindicatului polițist BDK, Sebastian Fiedler.

Calificat drept ‘curajos’ și ‘responsabil’ de către șeful guvernului din Saxonia, Stanislaw Tillich, landul unde a avut loc urmărirea suspectului în acest sfârșit de săptămână, sirianul care a anunțat poliția a fost felicitat luni chiar de cancelarul federal Angela Merkel.

Prin intermediul unui purtător de cuvânt, Merkel a exprimat ‘gratitudinea față de sirianul care a informat poliția cu privire la prezența suspectului și a adus astfel o contribuție decisivă la arestarea acestuia’.

‘Este un erou’, a declarat pentru AFP unul dintre vecinii sirianului care a anunțat poliția, Jihad Darwish, un sirian de 47 de ani. ‘Aș fi făcut la fel’, a dat acesta asigurări, înainte de a conchide: ‘Nu toți sirienii sunt ca Jaber al-Bakr’.

Foto: diacaf.com