Galaţi: Produse alimentare inovative la competiţia studenţească Ecotrophelia România 2018

Un număr de 16 echipe studenţeşti din nouă centre universitare din ţară participă începând de marţi, timp de trei zile, la Galaţi, la ediţia a VII-a a Concursului naţional Ecotrophelia România 2018, competiţie studenţească pentru crearea de produse alimentare inovative, se arată într-o informare transmisă de purtătorul de cuvânt al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Bogdan Nistor, preluat de AGERPRES.

Potrivit acestuia, concursul, organizat de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, de calitate, destinate consumului uman şi prietenoase cu mediul înconjurător şi este deschisă tuturor studenţilor înscrişi la programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat.

Pe de altă parte, Ecotrophelia are ca scop şi formarea de personal pentru industria alimentară europeană care să fie bine informat şi să gândească ecologic.

La această ediţie participă 16 echipe de studenţi de la cursuri de licenţă şi master din centrele universitare Galaţi, Bucureşti, Târgovişte, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Iaşi şi Miercurea Ciuc.

Echipa studenţilor gălăţeni va participa în competiţie cu două produse: o îngheţată cu zer, „Whoope ICE”, şi un „Fluffy Pudding”.

Câştigătorii fazei naţionale a competiţiei vor reprezenta România la Concursul internaţional Ecotrophelia Europe 2018, care va avea loc la Paris în perioada 21-22 octombrie 2018.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]