Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al NATO reprezintă o recunoaştere a meritelor României şi a ceea ce face Armata Română în cadrul Alianţei, informeazã AGERPRES.
„Nu putem să discutăm acum că România o să beneficieze de ceva în plus decât aliaţii noştri, dar faptul că România ocupă o astfel de poziţie înseamnă o recunoaştere a meritelor României şi a tot ceea ce face Armata României în structura Alianţei”, a spus Gabriel Leş, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor legate de avantajele pe care le-ar avea România prin funcţia lui Mircea Geoană.
El a mai spus că, şi până acum, relaţiile cu NATO au fost foarte bune.
„Am avut mesaje cu dânsul (Mircea Geoană n.r.), l-am felicitat, am făcut-o şi pe social media. Vă daţi seama că o astfel de funcţie pentru România este una extrem de importantă şi îl felicit din nou. Cu structurile NATO colaborăm şi trebuie să colaborăm foarte bine, avem o colaborare foarte bună până acum şi cu secretarul general Jens Slotenberg”, a mai spus ministrul Apărări Naţionale.
Gabriel Leş a efectuat, joi, o vizită de lucru în garnizoana Cluj-Napoca şi s-a întâlnit cu personalul Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Centrului 88 Mentenanţă „Ardealul” şi Spitalului Militar de Urgenţă Cluj „Dr. Constantin Papilian”. De asemenea, el a vizitat Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Foto: AGERPRES