Franţa este gata să ofere o „protecţie consulară” jurnalistei ruse care a protestat în direct împotriva războiului declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina, fie la ambasadă, fie acordându-i azil, a anunţat preşedintele francez Emmanuel Macron, cerând Moscovei „claritate deplină” asupra situaţiei sale, potrivit France Presse, preluat de AGERPRES.
„Vom lansa demersuri vizând oferirea unei protecţii, fie la ambasadă, fie acordându-i azil colegei dumneavoastră” de breaslă, a afirmat Emmanuel Macron, adăugând că va avea „ocazia în cursul viitoarei sale discuţii cu preşedintele Putin de a propune această soluţie într-un mod direct”.
Foto: (c) DSK/EPA
Comisia Europeană a denunţat marţi „dispariţia” Marinei Ovsiannikova, jurnalista rusă care a intrat în direct luni seara în timpul transmisiunii principalului buletin de ştiri al zilei „Vremia” de pe Pervâi Kanal (Canal unu) al televiziunii publice ruse, agitând în faţa camerelor o pancartă împotriva războiului în Ucraina, potrivit EFE.
„Marina a fost arestată şi a dispărut. Avocaţilor ei nu le este permis să o contacteze”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar Peter Stano, care a afirmat că jurnalista ”a adoptat o atitudine morală curajoasă şi a îndrăznit să se opună minciunilor Kremlinului”.
Potrivit unui responsabil al grupului pentru protecţia drepturilor omului „Agora”, Pavel Cikov, Ovsiannikova a fost reţinută de poliţie – aşa cum au şi relatat Sputnik şi Pervîi Kanal, unul dintre principalele posturi ale televiziunii de stat ruse – şi o anchetă a fost deschisă în ceea ce el a calificat drept „accident cu un intrus”.
Foto: (c) Marina Ovsyannikova/via REUTERS
Pe reţelele de socializare a circulat şi un videoclip al jurnalistei, de 44 de ani, mamă a doi copii mici, care a numit operaţiunile de război actuale ale Rusiei împotriva Ucrainei drept „agresiune”, dând vina direct pe preşedintele Vladimir Putin.
După ce a spus că îi este „foarte ruşine” să lucreze pentru Pervîi Kanal pentru că minte, ea a acuzat televiziunea de stat că „a zombificat poporul rus” şi şi-a îndemnat concetăţenii să iasă în stradă la proteste împotriva războiului în Ucraina. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: AGERPRES