Statul francez a fost declarat „responsabil” de deficienţele în lupta împotriva schimbărilor climatice, o decizie „istorică” din partea justiţiei în opinia organizaţiilor neguvernamentale care au dat statul în judecată pentru lipsa măsurilor în domeniul protejării climei, fiind sprijinite în acest demers de peste 2,3 milioane de cetăţeni, semnatari ai unei petiţii, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
‘În conformitate cu angajamentele pe care şi le-a luat şi pe care nu le-a respectat în cadrul primului ‘buget de carbon’, statul trebuie considerat responsabil pentru o parte a daunelor ecologice constatate’, au concluzionat judecătorii tribunalului administrativ din Paris, la finalul a doi ani de procedură.
Patru organizaţii neguvernamentale reunite sub stindardul ‘Afacerea Secolului’ (Notre Affaire a Tous, Greenpeace France, Foundation Nicolas Hulot şi Oxfam France) au sesizat tribunalul în martie 2019.
Judecătorii au mers pe urmele Consiliului de Stat, care a denunţat în noiembrie eşecul Franţei de a-şi respecta obiectivele în lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră.
În această primă decizie de răsunet pentru activiştii din domeniul protejării mediului, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a dat guvernului trei luni pentru a-şi justifica acţiunile în materie de combatere a schimbărilor climatice.
Tribunalul administrativ i-a mai dat o perioadă suplimentară (de două luni) pentru a studia cererile ONG-urilor ca statul să ia măsuri în această privinţă.
Foto: (c) YOAN VALAT / EPA
Judecătorii au acordat un euro cu titlul de ‘prejudiciu moral’ organizaţiilor neguvernamentale, dar au respins din motive juridice cererea lor pentru acelaşi euro simbolic pentru ‘daune ecologice’.
‘ISTORIC: Lipsa de acţiune climatică a statului, considerată ILEGALĂ’, au reacţionat într-o postare pe Twitter organizaţiile neguvernamentale respective.
‘Justiţia a admis că statul este responsabil de deficienţe în privinţa obiectivelor pe care şi le-a stabilit. Aceasta va permite, sperăm noi, să treacă la acţiune şi la măsuri pentru rezolvarea’ situaţiei, a salutat decizia instanţei Clementine Baldon, o avocată a reclamanţilor.
Franţa a adoptat din 2015 ‘strategii naţionale scăzute de carbon’, stabilindu-şi bugete de emisii anuale. Aceste bugete au fost depăşite în mod sistematic (cu aproape 4% pentru perioada 2015-2018). Guvernul a ridicat apoi nivelul acestor bugete, suscitând critici mai ales din partea Înaltului Consiliu pentru Climă, un organism independent creat pentru a consilia guvernul şi a analiza politica sa, care a considerat eforturile executivului drept ‘insuficiente’.
La rândul său, guvernul ‘a luat act’ de decizia instanţei, Ministerul Tranziţiei Ecologice şi purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, au recunoscut la unison ‘deficienţe’ şi ‘lipsuri’ în trecut în lupta împotriva schimbărilor climatice. Dar ei au lăudat măsurile luate de la venirea la putere a lui Emmanuel Macron în 2017, spunând că a fost întreprinsă o ‘acţiune care este probabil cea mai ambiţioasă în acest domeniu faţă de guvernele care s-au succedat’ până acum.
Ca o ‘nouă etapă decisivă’, ei invocă viitoarea lege rezultată din lucrările Convenţiei cetăţeneşti privind clima, ce va fi prezentată în Consiliul de Miniştri miercurea viitoare.
Textul a fost însă aspru criticat, guvernul fiind acuzat de diminuarea ambiţiilor celor 150 de ‘cetăţeni’ însărcinaţi să propună măsuri pentru reducerea cu 40% a emisiilor franceze în cadrul unui exerciţiu de democraţie participativă inedit în Franţa.
Susţinătorii luptei pentru protejarea climei îşi pun din ce în ce mai mult speranţele în justiţie pentru a-şi promova cauza, fiind încurajaţi de decizia de a tribunalului administrativ, după o ameninţare cu o penalizare de 10 milioane de euro pe semestru care planează asupra statului francez dacă nu va face nimic împotriva poluării aerului în mai multe oraşe mari.
‘Acţiuni de acest gen îi încurajează pe cetăţenii din întreaga lume să se ridice şi să lupte’, a salutat decizia instanţei Cecilia Rinaudo, coordonator general al uneia din organizaţiile neguvernamentale reclamante.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com