Frans Timmermans cere salarii corecte în Uniunea Europeană

Candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, a pledat sâmbătă, la Budapesta, pentru salarii corecte în Uniunea Europeană şi pentru remuneraţii echitabile între bărbaţi şi femei, transmite MTI, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Turneu extraordinar în Spania de muzică românească și colinde tradiționale cu Deți Iuga și Năstăcuța Iuga! Vino să te bucuri ...
Ambasada României în Regatul Spaniei informează: UNDE POT VOTA, ÎN SPANIA, LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DIN 2024? Lista completă cu ...
În contextul eforturilor constante depuse de către Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, desfășurate încă de la debutul crizei ...

Invitat la congresul Partidului Socialist ungar, actualul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene a declarat că nu va face înţelegeri cu dreapta radicală în cazul în care va deveni preşedinte al executivului UE după alegerile europarlamentare din 23-26 mai.

El a subliniat că socialiştii ungari trebuie să-şi îndrepte atenţia către tineri, creând condiţii în Ungaria astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să plece în alte ţări pentru a-şi găsi un loc de muncă.

În opinia lui Frans Timmermans, viitoarele alegeri europarlamentare au drept miză apariţia unei ”Europe a solidarităţii”.

Oficialul CE a menţionat că ar fi bucuros să discute cu premierul ungar Viktor Orban despre divergenţele lor de opinie şi a insistat pe faptul că nu trebuie făcut niciun compromis atunci când este vorba despre independenţa justiţiei, egalitatea dintre cetăţeni şi statul de drept.

Pe de altă parte, delegaţii au aprobat, cu 72% din voturile exprimate, lista Partidului Socialist ungar pentru alegerile europarlamentare, care va fi deschisă de liderul formaţiunii, Bertalan Toth.

Toth va fi urmat de Istvan Ujhelyi, eurodeputatul Tibor Szanyi, Kata Tutto, Daniel Kallo şi Gabor Harangozo. Aceştia sunt urmaţi de şefa organizaţiei de femei a Partidului Socialist ungar, Zita Gurmai, şi de Barnabas Mester. Doi foşti comisari europeni, Laszlo Andor şi Laszlo Kovacs, se află pe poziţiile 9 şi 10 ale listei respective.

Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European se vor desfăşura între 23 şi 26 mai. Reînnoirea Parlamentului European are loc la fiecare cinci ani. Alegerile europarlamentare din luna mai vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în PE.

Precedentele alegeri europene au avut loc în perioada 22-25 mai 2014.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]