Fotbal: Ronaldo este ”120 %” pregătit pentru finala Ligii Campionilor, afirmă Zidane

Cristiano Ronaldo, revenit după o accidentare, va fi apt pentru meciul pe care Real Madrid îl va disputa sâmbătă împotriva lui Villarreal în campionatul Spaniei şi este într-o formă de ”120 %” în vederea finalei Ligii Campionilor (26 mai), a declarat vineri antrenorul său, Zinedine Zidane, informeazã AGERPRES.

”El este la 120 %, se simte bine şi este în formă. S-a antrenat normal toată săptămâna”, a declarat Zidane într-o conferinţă de presă.

”Este în formă pentru meciul de mâine (sâmbătă) care este ultimul nostru meci dinaintea finalei”, a adăugat tehnicianul francez, care a prezis că ”CR7”, victima unei entorse la o gleznă în El Clasico Barca-Real (2-2), din 6 mai, va fi ”la 150%” pentru finala de la Kiev.

Lucru rar în acest sezon, Zidane dispune de întreg efectivul de 24 de jucători pentru a pregăti această finală pe care o va disputa într-o săptămână împotriva lui Liverpool. Iar meciul de sâmbătă de la Villarreal va fi un bun test, ţinând cont că este fără miză în această ultimă etapă, a 38-a, a Campionatului Spaniei.

”Am avut o săptămână foarte bună, cu antrenamente bune, cu viteză şi ritm. Cu toţii suntem implicaţi şi gata de joc”, a spus Zidane.

”În ce mă priveşte, prefer să am toţi jucătorii la dispoziţie şi să pot căuta cea mai bună soluţie pentru meciul care urmează”, a adăugat Zidane.

”Ne vom pregăti timp de o săptămână şi voi afla multe lucruri asupra componenţei echipei care va începe meciul”, a precizat tehnicianul francez.

Foto: Cristiano Ronaldo / Facebook
[the_ad id=”14304″]