Fotbal: România și Franța joacă meciul de deschidere la EURO 2016

Fotbal-România-și-Franța-joacă-meciul-de-deschidere-la-EURO-2016Trimisul special al AGERPRES, Mihai Țenea, transmite: Echipele de fotbal ale Franței și României dispută, vineri, de la ora 22,00 (ora României), meciul inaugural al Campionatului European din Hexagon, EURO 2016, pe Stade de France din Saint-Denis.

România nu a mai participat la un turneu final major din 2008, când nu trecea de faza grupelor la Europeanul din Elveția și Austria, după un 0-0 la debut cu Franța (9 iunie).

În urmă cu exact 20 de ani, pe 10 iunie 1996, Franța se impunea cu scorul de 1-0 în fața României, la EURO 1996, iar tricolorii nu au trecut nici de această dată de faza grupelor.

Franța se anunță a fi una dintre favoritele turneului, alături de campioana en titre Spania și de campioana mondială Germania. În luptă se pot insinua și talentata formație a Belgiei, dar și Anglia.

Patru din ultimele cinci meciuri care au opus Franța și România s-au încheiat la egalitate, dar bilanțul general le este favorabil francezilor, după 16 confruntări: trei victorii ale României, cinci egaluri și opt victorii ale Franței, cu un golaveraj de 15-21. Ultimul meci dintre cele două echipe s-a desfășurat pe 6 septembrie 2011, în preliminariile EURO 2012, la inaugurarea Arenei Naționale, și s-a încheiat cu scorul de 0-0. Pe 8 aprilie 1972, România obținea ultima dintre cele trei victorii reușite în fața echipei Franței, 2-0 la București, într-un meci amical, prin golurile marcate de Anghel Iordănescu, actualul selecționer al tricolorilor, și Cornel Dinu.

În ultimele zece partide (toate amicale), ”Les Bleus” au înregistrat nouă victorii și un eșec. România are doar trei victorii, șase egaluri și o înfrângere în ultimele zece meciuri (amicale și oficiale).

România va mai juca în Grupa A contra Elveției (15 iunie, Parc des Princes — Paris) și împotriva Albaniei (19 iunie, la Lyon).

Meciul dintre România și Franța va fi arbitrat de o brigadă maghiară, cu Viktor Kassai la centru.

La meci va asista și prim-ministrul României, Dacian Cioloș.

Campionatul European a ajuns la ediția cu numărul 15 și revine în Franța, țara unde a debutat în 1960 sub denumirea de Cupa Europei pe Națiuni. Va fi prima ediție cu 24 de participante, conform sursei citate.

Mascota EURO 2016 este Super Victor, un simpatic băiețel pasionat de fotbal.

Fotbal-România-și-Franța-joacă-meciul-de-deschidere-la-EURO-2016-1