Proiectul Super Ligii europene de fotbal este în „stand-by”, a anunţat preşedintele clubului Real Madrid şi al competiţiei, Florentino Perez într-un interviu acordat postului spaniol de radio Cadena Ser, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
„Proiectul este în stand-by. Societatea există Super League există în continuare”, a declarat Florentino Perez, asigurând că „Juventus şi AC Milan nu au plecat…, noi suntem împreună, reflectăm, lucrăm”, a spus el.
Întrebat despre aderarea la proiect a clubului FC Barcelona, Florentino Perez a răspuns că a discutat cu preşedintele Barcei, Joan Laporta: „Bineînţeles că este în continuare în proiect”.
„Lucrăm de mulţi ani la acest proiect. Poate că nu l-am explicat suficient de bine, dar poate că o vom face mai bine”, a explicat Perez.
„Nu am văzut niciodată o asemenea agresivitate din partea preşedintelui UEFA şi din partea preşedinţilor de ligi europene, precum cea din Spania. Aş putea spune că a fost ceva orchestrat. Este ca şi cum noi am fi vrut să ucidem fotbalul. Ca şi cum am fi lansat o bombă atomică, dar noi doar am vrut să salvăm fotbalul”, a conchis Perez.
Din 12 membri fondatori ai Super Ligii, au mai rămas doi, după ce cele şase cluburi de top din campionatul de fotbal al Angliei şi-au anunţat retragerea din acest proiect, iar miercuri au urmat Atletico Madrid, Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino.
Ultimele angajate în Super Ligă sunt două cluburi din Spania, Real Madrid şi FC Barcelona.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES