Fotbal: Neymar va semna cu Real Madrid în 2019, anunţă presa spaniolă

Atacantul brazilian Neymar se va despărţi de actuala sa echipă, Paris Saint-Germain, în anul 2019, urmând să-şi continue cariera la clubul de fotbal Real Madrid, anunţă presa spaniolă de miercuri, preluat de AGERPRES.

„Totul este perfect planificat, conceput de un jucător care este o multinaţională şi al cărui scop este să devină numărul unu în lume, nu doar pe terenul de joc, ci şi în lumea afacerilor. Neymar va semna pentru Real Madrid în 2019, la doi ani după ce şi-a consumat ‘trădarea’ faţă de FC Barcelona, fugind de umbra lui Messi”, scrie cotidianul El Mundo Deportivo.

Publicaţia catalană precizează că Neymar va reveni în La Liga, „campionatul cel mai bine adaptat caracteristicilor sale”, şi o va face la doi ani după ce a părăsit clubul blaugrana, când principalii săi rivali în lupta pentru Balonul de Aur, portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi vor avea 35, respectiv 32 de ani.

„Visul lui Florentino Perez (preşedintele lui Real Madrid – n.red.) de a-l îmbrăca pe Neymar în alb, după ce în 2013 a fost foarte aproape a-l transfera, se va îndeplini şase ani mai târziu”, mai scrie El Mundo Deportivo, adăugând că brazilianul „doreşte să vină la Madrid în calitate de câştigător al Balonului de Aur, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului premiilor de aur graţie selecţionatei ţării sale”.

În vârstă de 26 ani, Neymar s-a despărţit în mod cu totul neaşteptat de FC Barcelona, în vara anului trecut, decizând să plece la Paris Saint-Germain, club care i-a achitat clauza de reziliere a contractului său cu clubul catalan, în valoare de 222 milioane euro, brazilianul devenind astfel cel mai scump fotbalist al planetei.

Foto: Neymar Jr. / Facebook
[the_ad id=”14304″]