Fotbal: Ianis Hagi are șanse mari să joace pentru Fiorentina în următoarea etapă

Ianis Hagi are șanse mari să joace pentru Fiorentina în următoarea etapă, contra lui Cagliari, echipa în fața căreia tânărul fotbalist român a bifat singura lui prezență în Serie A, în prima parte a campionatului, scrie fiorentinanews.com, preluat de AGERPRES.

Antrenorul Fiorentinei, Paulo Sousa, a spus zilele trecute că are de gând să-l folosească pe Ianis Hagi în finalul campionatului, pentru a-l ajuta să progreseze.

Tânărul fotbalist român a debutat la Fiorentina în Serie A pe 23 octombrie, evoluând din minutul 76 al meciului câștigat cu 5-3 în deplasare în fața lui Cagliari, în cadrul etapei a 9-a, la numai o zi după ce împlinise 18 ani.

Legitimat din vară la Fiorentina, Ianis Hagi nu a mai avut alte apariții pentru prima echipă a grupării viola, unde este coleg cu Ciprian Tătărușanu.

Paulo Sousa își poate permite să utilizeze jucători tineri în condițiile în care meciurile rămase până la finalul campionatului nu au o miză prea mare. În clasament, Fiorentina este pe locul 8, după 27 de etape, cu șanse pur teoretice de a reuși o calificare în Europa League.

În altă ordine de idei, presa italiană relatează că Ianis Hagi a petrecut o zi la Pisa, ocazie cu care a postat pe Instagram o fotografie în care apare pe ploaie, apărat de umbrelă, lângă celebrul turn înclinat din acest oraș.

Foto: AGERPRES