Focuri de armă la Toulouse: un mort, șase răniți

Un motociclist a tras mai multe serii de focuri de armă care au făcut șapte victime – un mort și șase răniți – luni seara, într-o piață dintr-un cartier cu probleme din Toulouse, în sud-vestul Franței, informează presa locală, preluată de AFP, preluat de AGERPRES.

Incidentul, încă neconfirmat oficial de autoritățile locale, a avut loc în jurul orei locale 21.00.

Neoficial, surse apropiate anchetei afirmă că a fost mai degrabă un conflict personal decât un incident terorist, dar nicio ipoteză nu este deocamdată exclusă.

La fața locului a fost desfășurat un dispozitiv de securitate.

Foto: AGERPRES