Este foarte important ca toate măsurile fiscale să aibă în spate un studiu minuțios de impact, iar scopul lor ar trebui să fie reducerea graduală a deficitelor bugetare, a declarat, pentru AGERPRES, Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria.
„Așa cum am relevat în raportul publicat pe marginea consultărilor în baza Articolului IV, publicat la începutul acestui an, politica fiscală trebuie să aibă ca scop reducerea graduală a deficitului bugetar. Este nevoie de măsuri de consolidare pentru a reduce deficitul până la ținta pe termen mediu de 1,5% din PIB. La fel de important, politica fiscală trebuie să se bazeze pe măsuri de mare calitate. Considerăm că este foarte important ca toate măsurile să fie subiectul unui studiu minuțios de impact și să evite volatilitatea inutilă pentru gospodării și firme”, a precizat Hajdenberg, la solicitarea AGERPRES.
Misiunea FMI a realizat evaluarea anuală a economiei românești în luna martie a acestui an, la București, în baza Articolului IV din Statutul instituției financiare internaționale. Pe baza informațiilor disponibile la momentul discuțiilor, a fost elaborat un raport al staff-ului FMI la data de 4 mai 2017, raport care a fost analizat de boardul executiv al FMI la data de 22 mai.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit și contribuțiile sociale.
Actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1% pe venituri, în loc de 16% pe profit. Potrivit ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, în România sunt 450.000 de firme care au o cifră de afaceri de sub un milion de euro.
Totodată, a fost eliminată condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management în urma căreia, în prezent, firmele care obțin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale. Totodată, în acest sistem au fost incluse și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit, respectiv persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale scopul fiind transpunerea, în legislația națională, a prevederilor Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale.
Prin Ordonanța adoptată în această săptămână, autoritățile au decis trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.
Totodată, Executivul a aprobat și actul normativ care prevede diminuarea contribuțiilor la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]