Marţi, 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment al cinematografiei româneşti. Peste 1.000 de invitaţi au participat aseară la evenimentul care celebrează succesele din cinematografia română, informeazã AGERPRES.
Gala, găzduită pentru al patrulea an consecutiv de actorul Alex Bogdan, a fost transmisă în direct pe Film Now, iar o înregistrare va fi difuzată în această seară, de la ora 24.00, pe Digi 24.
Momente inedite, amuzante şi pline de emoţie au încântat spectatorii, printre acestea regăsindu-se deja tradiţionalele parodii realizate de Alex Bogdan, precum şi intervenţiile artistice oferite de trupa Irina Sârbu & band, Ana Udroiu şi Kana Jambe.
Stere Gulea, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Tora Vasilescu, Valentin Teodosiu, Ileana Popovici, Gheorghe Visu, Nae Caranfil, Adina Pintilie, Cornel Ilie, Monica Bârlădeanu, Monica Davidescu, Carmen Tănase, Kristina Cepraga, Toma Cuzin, Monica Bârlădeanu, Cătălina Grama şi Paul Ipate sunt doar cîţiva dintre invitaţii care au păşit pe covorul roşu, ale căror gazde au fost Ilona Brezoianu şi Răzvan Alexe (Krem).
„Moromeţii 2”, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2019, şi-a adjudecat nouă trofee: Cel mai bun film, Cea mai bună imagine (Vivi Drăgan Vasile), Cel mai bun montaj (Dana Bunescu şi Alexandra Gulea), Cel mai bun sunet (Dana Bunescu, Cristinel Şirli, Constantin Fleancu), Cele mai bune decoruri (Cristian Niculescu), Cele mai bune costume (Dana Păpăruz), premiu oferit de Cellini România, Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu, Domnica Bodogan), acordat de MAC Cosmetics, şi Tânără Speranţă (Iosif Paştina). De asemenea, Premiul Publicul acordat producţiilor autohtone cu cel mai mare succes la box-office în 2018, a fost anul acesta adjudecat de „Moromeţii 2”, în regia lui Stere Gulea.
„Pororoca”, filmul lui Constantin Popescu, a câştigat 3 trofee Gopo: Cel mai bun regizor, premiu oferit de Banca Transilvania, Cel mai bun actor într-un rol principal (Bogdan Dumitrache), acordat de MOL România, şi Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Iulia Lumânare).
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a câştigat trofeul Gopo pentru Cel mai bun scenariu (Radu Jude), oferit de Dacin Sara, şi premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar (Alexandru Dabija).
Cosmina Stratan (Dragoste 1. Câine) a câştigat premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica, în timp ce trofeul pentru Cea mai bună muzică originală a fost adjudecat de Massimiliano Nardulli pentru „Charleston”. „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovic, a câştigat trofeul pentru Cel mai bun film de debut.
„Caisă”, în regia lui Alexandru Mavrodineanu, a câştigat premiul pentru Cel mai bun film documentar, iar „Cadoul de Crăciun” (Bogdan Mureşanu) a fost desemnat drept Cel mai bun scurtmetraj.
La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniştilor din cinematografie şi ale criticilor de film au mers către The Killing of a Sacred Deer / Uciderea cerbului sacru (r. Yorgos Lanthimos).
Momente memorabile pe covorul roşu, dar şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de actorii Ileana Stana Ionescu, omagiată cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova Bucureşti, Constantin Dinulescu, căruia i-a fost acordat Premiul pentru Întreaga Activitate, şi Dan Chişu, care a primit un premiu special pentru susţinerea şi încurajarea producţiei de film independent. De asemenea, un premiu special i-a fost oferit şi maestrului de lumini Ion Nica.
Gala Premiilor Gopo 2019 – ediţia a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, DACIN SARA şi Babel Communications
Co-organizatori: Primăria Capitalei şi Centrul Cultural Expo Arte
Sponsori principali: Apa Nova Bucureşti, Banca Transilvania, Cellini, Mol România, Ţiriac Auto
Sponsori: Auchan Retail România, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, BDG, MAC, Ginissima
Parteneri: IQOS, Peroni, Melkior, Gett’s Salons, Intercontinental, Prosecco Bar, Mariş, Aria – TNB, Cocor Spa Hotel
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania
Parteneri media principali şi co-producători: Digi 24 şi Film Now
Parteneri media: All about Romanian Cinema, Adevărul, A List Magazine, Cinemagia, Cărturesti, Life, Liternet, Marie Claire, OK! Magazine, Press One, Radio Europa Liberă România, Stil şi Elan, Qreator, Ziarul Metropolis, Zile si Nopti.
Website: premiilegopo.ro
Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/
YouTube: https://bit.ly/2Ezgf2u
*
CÂŞTIGĂTORI PREMIILE GOPO 2019
CEL MAI BUN FILM DE LUNGMETRAJ
1. „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN REGIZOR
1. Constantin Popescu pentru filmul „Pororoca”
CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL
1. Bogdan Dumitrache pentru rolul Tudor din filmul „Pororoca”
CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL
1. Cosmina Stratan pentru rolul Irina din filmul „Dragoste 1. Câine”
CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL SECUNDAR
1. Alexandru Dabija pentru rolul Movilă din filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”
CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN ROL SECUNDAR
1. Iulia Lumânare pentru rolul Cristina din filmul „Pororoca”
CEL MAI BUN SCENARIU
1. Radu Jude pentru filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”
CEA MAI BUNĂ IMAGINE
1. Vivi Drăgan Vasile pentru filmul „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN MONTAJ
1. Dana Bunescu şi Alexandra Gulea pentru filmul „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN SUNET
1. Dana Bunescu, Cristinel Şirli şi Constantin Fleancu pentru filmul „Moromeţii 2”
CEA MAI BUNĂ MUZICĂ ORIGINALĂ
1. Massimiliano Narduli pentru filmul „Charleston”
CELE MAI BUNE DECORURI
1. Cristian Niculescu pentru filmul „Moromeţii 2”
CELE MAI BUNE COSTUME
1. Dana Păpăruz pentru filmul „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN MACHIAJ ŞI CEA MAI BUNĂ COAFURĂ
1. Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan pentru filmul „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN FILM DE DEBUT
1. „Soldaţii. Poveste din Ferentari” (r. Ivana Mladenovic)
CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR
1. „Caisă” (r. Alexandru Mavrodineanu)
CEL MAI BUN FILM DE SCURTMETRAJ
1. „Cadoul De Crăciun” (r. Bogdan Mureşanu)
TÂNĂRĂ SPERANŢĂ
1. Iosif Paştina pentru rolul Niculae din filmul „Moromeţii 2”
CEL MAI BUN FILM EUROPEAN
1. „The Killing of a Sacred Deer / Uciderea cerbului sacru” (r. Yorgos Lanthimos), Marea Britanie, SUA, Irlanda, distribuitor: Independenţa Film
Foto: Premiile Gopo / Facebook
[the_ad id=”14304″]