Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a avizat în total, până la data de 29 noiembrie 2017, 67.100 cereri de plată pentru petenții celor trei societăți de asigurare, în faliment: Astra Asigurări, Forte Asigurări și Carpatica Asig, iar valoarea aprobată la plată pentru aceste cereri se ridică la 368,9 milioane lei, a declarat joi Cristian Roșu, directorul general al Fondului, informează AGERPRES.
În total, FGA a recepționat pentru cei trei asigurători falimentari, 95.434 cereri de plată. Dintre acestea, 63.220 au fost depuse de către potențialii creditori de asigurare ai societății Astra Asigurări, 30.909 cereri de plată au fost transmise de către petenții Carpatica Asig și 1.305, de către petenții societății Forte Asigurări.
Cristian Roșu a explicat că analizarea majorității cererilor de plată depuse de către potențialii creditori Astra Asigurări, a permis, în ultimele luni, accelerarea procesului de analiză a cererilor de plată depuse de către petenții societății Carpatica Asig. Există astfel premisele ca în prima parte a anului viitor să fie finalizată analiza cererilor de plată și efectuarea acestora, pentru Astra, iar până la finalul anului pentru Carpatica Asig. Excepție fac dosarele care se vor afla în litigiu.
Pentru anul viitor instituția estimează că va efectua plăți în valoare de 240 de milioane de lei, în mare parte către păgubiții Carpatica Asig.
În 2017, până la 1 decembrie, FGA a efectuat plăți în valoare de 149,3 milioane de lei în contul creditorilor de asigurare ai Astra Asigurări, 59,1 milioane lei pentru petenții Carpatica Asig și 5,8 milioane de lei pentru creditorii Forte Asigurări.
Despăgubirile achitate de FGA au crescut ca valoare în 2017, cu peste 50 de milioane de lei, față de anul trecut. Dacă în 2016 s-au achitat creanțe în sumă de 143,9 milioane lei, anul acesta, FGA a plătit creanțe în valoare de 214,2 milioane lei. În total, FGA a achitat în ultimii doi ani creanțe în valoare de 358 milioane lei. Conform FGA, în 2016, creanțele achitate vizau doar societatea Astra Asigurări, în timp ce în 2017, au fost plătite creanțe pentru Carpatica Asig, Astra Asigurări și Forte Asigurări.
Fondul de garantare este membru cu drepturi depline în cadrul Forumului Internațional al Schemelor de Garantare, for internațional constituit din reprezentanți ai schemelor de garantare, din domeniul asigurărilor.
Ca o recunoaștere a experienței și a probității profesionale cu privire la gestionarea situațiilor de faliment și protecția deținătorilor de polițe, începând cu luna decembrie 2017, Fondul de garantare a asiguraților a fost ales ca membru al Comitetului Executiv al Forumului Internațional, alegere făcută prin vot, în cadrul întrunirii internaționale a membrilor cu drepturi depline.
În virtutea acestei poziții, Fondul de garantare va participa activ la dezvoltarea politicilor ce reflectă misiunea Forumului, urmărind să aprofundeze atât cooperarea Forumului cu alte entități de specialitate în domeniul protecției deținătorilor de polițe de asigurare, cât și cooperarea între membrii acestui for.
În plus față de atribuțiile stabilite în sarcina membrilor Comitetului Executiv al Forumului, Fondul de garantare va organiza următoarea întrunire internațională a Forumului la București, în luna octombrie 2018.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]