O fetiţă de un an şi şase luni a fost salvată de la înec, după ce a căzut în Dunăre dintr-o piscină gonflabilă, în zona Insula Cailor din Galaţi, de ofiţerul Valentin Ganea, din cadrul Penitenciarului Brăila, aflat în timpul liber, care a resuscitat-o până la sosirea la faţa locului a elicopterului SMURD, potrivit informaţiilor furnizate de ISU Galaţi, preluat de AGERPRES.
Micuţa se afla cu părinţii pe malul Dunării, unde se juca într-o piscină gonflabilă, când a fost luată de un val şi aruncată în larg, aceasta prinzându-se în nişte crengi aflate pe malul apei.
Fetiţa a fost scoasă din apă de câţiva înotători aflaţi în zonă, iar inspectorul de poliţie penitenciară Valentin Ganea, angajat pe postul de ofiţer pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă în cadrul Penitenciarului Brăila, aflat în timpul său liber, a resuscitat-o până la sosirea la faţa locului a elicopterului SMURD, timp în care micuţei i-a revenit pulsul.
Echipajul SMURD a preluat fetiţa şi a transportat-o cu elicopterul la Spitalul de Copii din municipiul Galaţi, în stare stabilă, dar gravă.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES