Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Nord Vest (ASNV), Felician Pop, doctor în literatură, a declarat vineri, la comemorarea a 129 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, că acesta a fost ‘clişeizat’ în manualele şcolare, iar ‘lecţia’ pe care a dat-o poporului român încă nu a fost învăţată, informeazã AGERPRES.
„De două ori pe an, la 15 ianuarie şi 15 iunie, venim la bustul românului perfect, românului ideal, şi anume la Mihai Eminescu. (…) Întotdeauna am subliniat faptul că, în manuale, Eminescu a fost clişeizat, ba făcut Luceafăr nepereche, ba poetul nepereche, Luceafărul poeziei româneşti, care sunt doar simple cuvinte. Eminescu a fost mult mai mult decât atât, decât un poet, Eminescu a fost o conştiinţă a acestui neam şi patriotismul lui, lecţia de viaţă pe care acest mare român a oferit-o neamului său este una pe care noi încă nu am învăţat-o”, a spus Felician Pop.
El a adăugat că le-ar recomanda politicienilor să citească articolele lui Eminescu înainte de a-şi construi discursurile.
„Politicienilor le recomand, înainte de a-şi construi un discurs, să citească în special articolele lui Mihai Eminescu, pentru că acolo vor găsi foarte multe dintre soluţiile prezentului. Fiind un geniu, Eminescu nu a scris pentru vremea lui, pentru măruntul timp al vieţii sale, ci a avut o perspectivă luminoasă şi asupra României. Zice: ‘Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!’ în momentul în care România a fost o treime din cât a fost apoi. Cu siguranţă el a văzut înălţarea acestei ţări. Aceasta este lecţia la 129 de ani de la plecarea sa în eternitate, aceea că trebuie să ne întoarcem la opera esenţială a lui Eminescu, la românul care a fost. Ce admirăm la Eminescu? Ceea ce nu avem noi: consecvenţa, perspectiva, gândul pentru semenul său şi caracterul”, a subliniat Pop.
Potrivit acestuia, Eminescu este unul dintre oamenii ‘pe umerii cărora s-a făcut această ţară’, iar a fi patriot, în sensul eminescian, înseamnă a avea grijă de ţară.
„Dacă s-ar face un clasament al românilor absoluţi, cu siguranţă Mihai Eminescu ar lua aurul şi nu doar pentru că a fost cel mai mare poet român. La o simplă verificare, ne dăm seama că generaţia noastră a rămas tot cu temele nefăcute la lecţia pe care ne-a dat-o Eminescu. Şi ceea ce acest mare vizionar văzuse în urmă cu mai bine de 100 de ani s-au împlinit pas cu pas. (…) Apoi, liniile de forţă caracteriologică pe care ni le-a lăsat şi care, din păcate, foarte de foarte puţine ori ni le însuşim. A fi patriot, în sensul eminescian al cuvântului, înseamnă a te gândi la ţară, a vedea problemele, mai mult de atât, de a da soluţii. Ne bocim, ne văităm, ne plecăm capul, dar foarte puţini dintre noi ridică ochii. Dacă îl studiem pe Eminescu în corporalitatea sa spirituală, vom descoperi faptul că noi, românii, am avut oameni pe umerii cărora, pe osemintele cărora, s-a făcut această ţară. Ţara aceasta făcută din trei provincii nu este rodul unei întâmplări, ci rodul muncii şi creaţiei, grijii. Eminescu a fost un om care a avut grijă de ţara lui, de românii lui”, a adăugat preşedintele ASNV.
El a mai declarat că şi modul în care vorbim astăzi i se datorează lui Eminescu.
„Eminescu a fost un om iubitor de viaţă, îi plăcea fotbalul, era un înotător foarte bun, îi plăceau vinul, femeile frumoase. Deci a fost un om solar, îi plăcea să cânte. Văzându-l în acest globalism, este important să nu uităm că el este printre noi, că a avut atâta forţă, atâta geniu încât a putut să dea o direcţie acestui neam, acestei limbi. Limba română pe care o vorbim este limba română dialectul eminescian. El a avut geniul să vadă dincolo de limitele obişnuite ale limbii şi a pui în limba noastră un dram de geniu. De aceea cred că nu este o limbă întâmplătoare. Ea a rezistat 2.000 de ani şi o vorbim şi astăzi atât de frumos iar cei care ne aud spun că are în ea o claritate şi o muzicalitate aparte”, a precizat preşedintele asociaţiei.
Mai mulţi oameni de cultură din Satu Mare au depus, vineri, jerbe şi au rostit poezii din opera eminesciană, la bustul poetului, comemorând astfel 129 de ani de la moartea sa.
Foto: AGERPRES