Naționala României a debutat cu stângul în Grupa C a Campionatului European de baschet masculin – FIBA Eurobasket 2017, fiind învinsă de Cehia cu scorul de 83-68 (21-22, 19-16, 22-9, 21-21), vineri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, conform AGERPRES.
La revenirea sa în elita baschetului continental, după trei decenii de absență, reprezentativa României a jucat de la egal la egal cu formația Cehiei doar în prima jumătate a meciului.
Începutul meciului a fost echilibrat, dar apoi oaspeții s-au desprins la 15-9 pe tabela de marcaj. Tricolorii au avut o revenire frumoasă și au trecut în avantaj cu 17-15, au avut 22-19, pentru ca după primul sfert scorul să fie 22-21 pentru ”vulturi”.
Ultima oară România a condus în sfertul al doilea, cu 30-28, după care cehii au evoluat din ce în ce mai bine și la jumătatea partidei avea avantaj pe tabelă, 40-38. Echilibrul s-a rupt în debutul sfertului al treilea, când cehii, conduși de vedeta Tomas Satoransky (de la Washington Wizards), au reușit un ”parțial” 10-0, tricolorii nereușind să înscrie niciun punct timp de cinci minute.
Cehia a avut 62-47 cu zece minute de final, iar ultimul sfert nu a schimbat nimic din desfășurarea jocului, cehii marcând cu ușurință, iar tricolorii reușind să limiteze proporțiile scorului.
Vlad Moldoveanu a fost cel mai bun om al meciului, cu 24 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive. Selecționerul Marcel Țenter i-a mai folosit pe Andrei Mandache 5 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive, Cătălin Petrișor 3 p, 1 pd, Radu Paliciuc 12 p, 4 rec, 2 pd, Bogdan Nicolescu 5 p, 1 rec, 1 pd, Octavian Popa-Calotă 7 p, 3 rec, 3 pd, Alexandru Olah, Titus Nicoară 2 p, 1 rec, Emanuel Cățe 1 p, 6 rec, 1 pd, Rolland Torok 3 p, 1 rec, 1 pd, Cătălin Baciu 5 p, 3 rec, Nandor Kuti 1 p, 4 rec, 3 pd.
Pentru Cehia au jucat Patrik Auda 8 p, 1 rec, 1 pd, Vojtech Hruban 25 p, 4 rec, 2 pd, Tomas Satoransky 20 p, 13 rec, 6 pd, Jiri Welsch 2 p, 3 rec, Lukas Palyza 6 p, Jakub Sirina 7 p, 1 rec, 1 pd, Kamil Svrdlik, Martin Peterka 7 p, 4 rec, 1 pd, Jaromir Bohacik 2 rec, 3 pd, Martin Kriz 8 p, 2 rec, Tomas Kyzlink 2 p.
În celelalte meciuri jucate vineri în grupa de la Cluj-Napoca, Croația a învins Ungaria cu 67-58, iar Spania, campioana europeană en titre, a dispus de Muntenegru cu 99-60. Sâmbătă vor avea loc partidele Muntenegru — Ungaria (15,00), Cehia — Spania (17,45), Croația — România (20,30).
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]