Iohannis: Am iniţiat câteva contacte cu alte state pentru un posibil transfer de pacienţi în cazul supraaglomerării spitalelor

Iohannis: Am iniţiat câteva contacte cu alte state pentru un posibil transfer de pacienţi în cazul supraaglomerării spitalelor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că au fost iniţiate câteva contacte cu alte state cu care România are relaţii speciale pentru un posibil transfer Citește mai departe Iohannis: Am iniţiat câteva contacte cu alte state pentru un posibil transfer de pacienţi în cazul supraaglomerării spitalelor

Lege promulgată: Impozit mai mic cu 50% pe clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice

Lege promulgată: Impozit mai mic cu 50% pe clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, informeazã AGERPRES. Potrivit legii, impozitul pe clădirile aflate în proprietatea Citește mai departe Lege promulgată: Impozit mai mic cu 50% pe clădirile şi terenurile utilizate pentru prestarea de servicii turistice

Organizaţii ale tinerilor solicită preşedintelui retrimiterea în Parlament a Legii privind educaţia sexuală

Organizaţii ale tinerilor solicită preşedintelui retrimiterea în Parlament a Legii privind educaţia sexuală

Consiliul Naţional al Elevilor, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Consiliul Tineretului din România îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis retrimiterea în Parlament a Citește mai departe Organizaţii ale tinerilor solicită preşedintelui retrimiterea în Parlament a Legii privind educaţia sexuală

Iohannis, către cetăţeni: Alegeţi pe cei ce pot face ceva pentru dezvoltarea oraşului în care trăiţi

Iohannis, către cetăţeni: Alegeţi pe cei ce pot face ceva pentru dezvoltarea oraşului în care trăiţi

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe cetăţeni să meargă la vot şi să-i aleagă pe candidaţii care pot face ceva pentru comunitatea în care trăiesc, Citește mai departe Iohannis, către cetăţeni: Alegeţi pe cei ce pot face ceva pentru dezvoltarea oraşului în care trăiţi

Legea care permite românilor din diaspora să voteze două zile la parlamentarele din decembrie, promulgată

Legea care permite românilor din diaspora să voteze două zile la parlamentarele din decembrie, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 16 sept. 2020, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală care permite românilor din diaspora Citește mai departe Legea care permite românilor din diaspora să voteze două zile la parlamentarele din decembrie, promulgată

Iohannis: Decizia de a deschide şcolile, deşi nu e uşoară, e necesară

Iohannis: Decizia de a deschide şcolile, deşi nu e uşoară, e necesară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că decizia de a deschide şcolile, deşi nu este uşoară, e ”corectă şi necesară”, informeazã AGERPRES. „Aşa cum ştiţi, şcoala Citește mai departe Iohannis: Decizia de a deschide şcolile, deşi nu e uşoară, e necesară

Iohannis: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că este foarte puţin probabil să avem un vaccin în anul 2020

Iohannis Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că este foarte puţin probabil să avem un vaccin în anul 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că este foarte puţin probabil să avem un vaccin împotriva COVID-19 în anul Citește mai departe Iohannis: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că este foarte puţin probabil să avem un vaccin în anul 2020

Iohannis: ‘Deşteaptă-te, române!’ reprezintă esenţa valorilor şi a idealurilor poporului nostru

Iohannis 'Deşteaptă-te, române!' reprezintă esenţa valorilor şi a idealurilor poporului nostru

Ziua Imnului Naţional a fost marcată miercuri printr-o ceremonie publică organizată de Ministerul Apărării în faţa Palatului Cercului Militar, la care a luat parte şi Citește mai departe Iohannis: ‘Deşteaptă-te, române!’ reprezintă esenţa valorilor şi a idealurilor poporului nostru

Iohannis, la Bruxelles: Am obţinut pentru România aproape 80 miliarde de euro pentru proiectele europene

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, pe 21 iulie 2020, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia Citește mai departe Iohannis, la Bruxelles: Am obţinut pentru România aproape 80 miliarde de euro pentru proiectele europene

Iohannis – apel către români: Virusul nu pleacă în concediu sau în vacanţă, e în comunitate; feriţi-vă de el

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel la români să se ferească în continuare de coronavirus, prin purtarea măştii de protecţie şi igiena mâinilor, arătând că Citește mai departe Iohannis – apel către români: Virusul nu pleacă în concediu sau în vacanţă, e în comunitate; feriţi-vă de el

Iohannis: Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari în Citește mai departe Iohannis: Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă

Iohannis, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: E nevoie de toţi, din ţară şi străinătate, pentru a construi România

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, că „este nevoie de toţi românii, de ‘aici’ şi de ‘acolo’, din Citește mai departe Iohannis, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: E nevoie de toţi, din ţară şi străinătate, pentru a construi România

Iohannis: Din 15 mai, purtarea măştii de protecţie, păstrarea unei distanţe şi igiena mâinilor – obligatorii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că din 15 mai, odată cu intrarea în starea de alertă, purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise devine Citește mai departe Iohannis: Din 15 mai, purtarea măştii de protecţie, păstrarea unei distanţe şi igiena mâinilor – obligatorii

Iohannis: După data de 15 mai nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale

După data de 15 mai, când se încheie starea de urgenţă, nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, a anunţat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, Citește mai departe Iohannis: După data de 15 mai nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale

Iohannis: După data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice Citește mai departe Iohannis: După data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise

Iohannis: Mulţumesc românilor pentru că au respectat măsurile şi bisericilor pentru organizarea ceremoniilor fără expunerea românilor

Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, marţi, românilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorităţi, cât şi bisericilor, autorităţilor şi cadrelor medicale, informeazã AGERPRES. „Dragi români, în Citește mai departe Iohannis: Mulţumesc românilor pentru că au respectat măsurile şi bisericilor pentru organizarea ceremoniilor fără expunerea românilor

Iohannis îndeamnă românii să stea acasă de Paşte: E foarte important să respectăm şi acum regulile impuse de autorităţi

Preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă românii să stea acasă de Paşte şi spune că el va celebra această sărbătoare creştină, duminică, alături de soţia sa, Carmen, Citește mai departe Iohannis îndeamnă românii să stea acasă de Paşte: E foarte important să respectăm şi acum regulile impuse de autorităţi

Iohannis: Societatea românească are nevoie de proba solidarităţii şi responsabilităţii fiecărui cetăţean, indiferent de etnie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, informeazã AGERPRES. „În această perioadă extrem de dificilă, în care prioritatea absolută Citește mai departe Iohannis: Societatea românească are nevoie de proba solidarităţii şi responsabilităţii fiecărui cetăţean, indiferent de etnie

Iohannis anunţă că va fi prelungită cu încă o lună starea de urgenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că „va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă”, informeazã AGERPRES. În acest sens, şeful statului a spus că Citește mai departe Iohannis anunţă că va fi prelungită cu încă o lună starea de urgenţă

Iohannis către românii din străinătate: Dragii mei, nu veniţi anul acesta acasă de sărbători

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un apel, vineri, către românii din străinătate să nu vină acasă de Paşte, informeazã AGERPRES. „Se apropie cu paşi repezi Citește mai departe Iohannis către românii din străinătate: Dragii mei, nu veniţi anul acesta acasă de sărbători

Iluminarea Palatului Cotroceni în culorile drapelului spaniol, în semn de solidaritate cu Regatul Spaniei și poporul spaniol

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că România a intrat în cea mai grea etapă a epidemiei de coronavirus şi a subliniat că este nevoie Citește mai departe Iluminarea Palatului Cotroceni în culorile drapelului spaniol, în semn de solidaritate cu Regatul Spaniei și poporul spaniol

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, marţi, în videoconferinţa cu membrii Consiliului European, activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, informeazã AGERPRES. „Preşedintele României a Citește mai departe Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat instituirea stării de urgenţă în România pentru 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând de luni,16 martie 2020, se instituie starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile, informeazã AGERPRES. Citește mai departe Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat instituirea stării de urgenţă în România pentru 30 de zile

Decretul privind desemnarea lui Ludovic Orban premier, publicat în Monitorul Oficial

Decretul prin care preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban premier a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial, informeazã AGERPRES. Şeful statului a semnat Citește mai departe Decretul privind desemnarea lui Ludovic Orban premier, publicat în Monitorul Oficial

Iohannis: Miercuri, şedinţă CSAT pe tema coronavirus

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) miercuri pe tema coronavirus, informeazã AGERPRES. „Nu avem niciun Citește mai departe Iohannis: Miercuri, şedinţă CSAT pe tema coronavirus