Elisa Andra Popovici, o privighetoare a muzicii inspirată de Maria Lătărețu, cu zeci de premii și trofee

Destinul sau întâmplarea a făcut să cunoaștem o fetiță foarte talentată și care pune mult suflet și pasiune în cântecele pe care le interpretează. Să fie un talent înnăscut, să fie munca imensă a profesorilor, împreună cu munca și efortul depus de Elisa, nu știm să spunem, probabil toate la un loc! Elisa este o fetiță foarte frumoasă, muncitoare și ambițioasă, dovadă stau premiile obținute la nivel național și internațional, concurând în concursuri de renume de la o vârstă fragedă.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Am vrut să o cunoașteți și voi și am avut curiozitatea de a afla ce oportunități, dar și ce provocări poate avea un copil cu talentul ei, ambițioasă din cale afară și răsplătită cu premii dintre cele mai importante în lumea muzicii. În sufletul Elisei, ai impresia că e cuprins patosul Mariei Tănase, al Mariei Lătăreţu, dar și satul românesc în profunzimea lui. Probabil, peste timp, un popor pentru a nu-și pierde cultura și rădăcinile strămoșești primește în dar păsări măiestre care să cânte, din nou puternic, cântul dulce românesc.

Am avut plăcerea deosebită să discutăm cu mama Elisei despre talentul fetiței, despre marile ei aspirații, dar și despre pasiunile ei de copil.

Elisa Andra Popovici s-a născut în orașul Esine, o comună din provincia Brescia, Italia, la data de 16.02.2009. Tatăl ei muncește în Anglia de 2 ani.

Reporter: Cum ați descoperit talentul fetiței pentru muzică?

Cristina F., mama Elisei ne-a povestit despre talentul fetiței astfel: Elisa este cel mai sufletist copil, cu cele mai frumoase gropițe din obraji! Noi am descoperit talentul micuței Elisa acum 4 ani, în Italia… Elisa este născută în nordul Italiei, în anul 2009, pe 16 februarie… A început  grădinița la 2 ani, la 4 ani Elisa a început cursurile de înot și balet, unde a și obținut prima medalie la înot, obținută în orașul Borno (Brescia, Italia). Îndrumătorii și profesorii ne-au sfătuit să încercăm să o dăm la o școală de muzică, deoarece ea cânta în timp ce înota, dar și când dansa!! Noi (părinții Elisei) nu am luat în seamă… însă Elisa cânta în continuare și prin casă, imaginându-se pe scenă. Am contactat un profesor de canto din Italia, dar fiind foarte scumpe orele de canto, am renunțat…

Reporter: Ce le recomandați părinților care descoperă un talent muzical la copiii lor?

Cristina F.: Recomand părinților care au copii talentați să îi sprijine și sa aibă grijă de talentul copiilor lor, să-l prețuiască, deoarece poate fi greu să îndeplinești un vis al copilului tău… LUMEA ESTE ȘI REA ȘI TREBUIE SĂ AI UN GRAM DE NOROC!!

Reporter: Aveți pe cineva în familie care i-a insuflat fetiței pasiunea pentru muzică?

Cristina F.: Noi nu avem pe nimeni cu acest talent în familie, iar Elisa obișnuiește să spună „Talentul meu vine de la Dumnezeu!”

Reporter: În prezent, fetița studiază la o școală de muzică?

Cristina F.: În 2015, ne-am întors în România, unde la insistențele Elisei, am înscris-o la Școala Populară de Arte și Meserii, din Slatina, unde Elisa studiază Canto Clasic și Canto Popular, cu diferiți profesori.
Micuța Elisa, în prezent, activează la Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”, Secțiunea Copii, din Craiova, avându-i profesori pe doamna Mirela Duţă, de la Liceul de Arte “Marin Sorescu”, din Craiova și pe domnul Marius Măgureanu.
Elisa este membră (solistă) a Ansamblului folcloric “Poarta Olteniei”, condus de maestrul coregraf Marian Stănescu, unul dintre cei mai pricepuți coregrafi din România!!

Reporter: De când a început fetița participarea la concursuri muzicale? Câte premii a ajuns să aibă Elisa în palmaresul ei?

O parte din trofeele Elisei

Cristina F.: Elisa a început să participe de la vârsta de 7 ani la diferite concursuri, luând prima ei Diplomă de Onoare la Festivalul Copiilor “Maria Lătăreţu”, urmând ca la vârsta de 8 ani să ocupe Locul 2!

Colecția de medalii ale Elisei

Elisa a obținut, până acum, peste 30 de premii, la concursuri naționale și internaționale, dintre care, 10 sunt trofee, obținute la categoria ei de vârstă.
Cele mai importante trofee și premii sunt:

  • Trofeul MARELE PREMIU al Festivalului Carul cu Flori, în 2018, oferit de Maestrul Gheorghe Roșoga, loc. Giuvărăști, jud. Olt.
  • Locul 1 – Festivalul-Concurs Internațional de Folclor pentru Tineri Interpreți „Dor de Cânt Românesc”, în 2018, oferit de Maestrul Grigore Leşe și Elise Stan, producator TVR, loc. Cumpăna, jud. Constanţa.
  • Locul 1 – Festivalul Național de Folclor al Copiilor „Domnica Trop”, în 2017, oferit de cântăreața de muzică populară, doamna Nina Predescu, loc. Târgu Jiu, jud. Gorj.
  • Locul 2 – Festivalul Naţional al Cântecului Popular „Maria Lătăreţu”, în 2017, oferit de nora regretatei Maria Lătăreţu, Ioana Lătăreţu, festivalul fiind fără categorii de vârstă, loc. Târgu Jiu, jud. Gorj, Secţiunea Baladă și Muzică Populară.

Reporter: Care sunt pasiunile Elisei, în afară de muzică?

Cristina F.: Pe lângă muzică, Elisa mai are o pasiune – dansul, pentru care o are ca profesoară pe frumoasa solistă de muzică ușoară „Amme”. Elisa iubeşte dansul și muzica!!

Reporter: De unde pasiunea Elisei pentru satul și folclorul românesc?

Cristina F.: În sufletul Elisei este ținută strâns pasiunea pentru satul românesc. A descoperit această pasiune la mine în sat, în comuna Brâncoveni, jud. Olt, o comună cu tradiție, a MARELUI VOIEVOD CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. În acest sat, TRADIȚIA nu moare niciodată!!

Reporter: Ce își dorește Elisa cel mai mult acum?

Cristina F.: Elisa îşi dorește să fie pe placul lumii… Să ajungă o artistă ca și Andra Măruţă, în sensul să poată cânta orice gen de muzică, de preferat populară. Elisa își dorește să ajungă măcar pe sfertul regretatei Maria Lătăreţu!!

Reporter: Vrem să aflăm lista de piese din repertoriul Elisei. Are scoase albume muzicale?

Elisa, pe scenă la Next Star – Antena 1

Cristina F.: Elisa nu are albume scoase, deoarece… este foarte greu să scoți un album. Dar are în lucru 3 melodii frumoase care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor fi înregistrate, în anul 2019.

Elisa cântă melodii autentice din folclorul românesc. Melodiile ei preferate sunt: Venii de la Olt încoa (rep. lui Lică Militaru), Stele, voi și Lună lucitoare (rep. Mariei Lătăreţu), Rădița, neichii Rădiță (rep. Stelianei Sima), Joacă sârba ca la Gorj (rep. Claudiei Torop), Maică, inima mă doare (Vasilica Dinu), Cine trece sara dealu’ (Niculina Stoican).

Elisa, pe scenă la Next Star – Antena 1

Dar cel mai mult Elisa iubeşte baladele, doinele. Le trăieşte cu patos, le iubeşte, exemple ar fi: Balada lui Brâncoveanu, Balada „Ca la ‘907”, Balada Arzăte-ar focu război (baladă din popor) cu care a participat și i-a impresionat pe jurații de la Next Star – Antena 1. Vedeți aici interpretarea excepțională care impresionează până la lacrimi, parcă toată jalea poporului român e cuprinsă într-o singură voce, care îți dă fiori:

Reporter: Cum simte Elisa emoția pe scenă la diferite evenimente culturale, în afară de concursuri?

Cristina F.: Elisa la evenimentele culturale este în lumea ei, este relaxată colaborează cu spectatorii, fără pic de emoții… Elisa trăiește momentul pe scenă!!!

Reporter: Ce își dorește Elisa pentru viitorul ei artistic, cum vede ea o carieră în muzica populară?

Cristina F.: Elisa dorește să termine Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, din București. Să facă doctoratul în Muzică, precum marele artist Grigore Leșe, pe care îl admiră mult. Vrea să devină o interpretă de muzică populară consacrată, dar își dorește să poată cânta orice gen de muzică!

Reporter: Care sunt marile voci ale muzicii românești care o inspiră pe Elisa?

Cristina F.: Marile voci ale muzicii românești care o inspiră pe Elisa sunt: Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Steliana Sima, Andra și Emilia Dorobanțu.

Reporter: Pentru dorul românilor din străinătate, care este piesa recomandată de Elisa din repertoriul ei pentru alinarea dorului de casă, de locuri dragi și de familie?

Cristina F.: Tatăl Elisei este plecat din țară și ea îndură foarte greu această situație deși știe că pentru viitorul ei a plecat de acasă! Elisa are o melodie pe care o cântă și o dedică tuturor românilor plecați în străinătate: Sunt copil de Românie – Ghiță Munteanu, Văru’ Săndel, Tinu Vereșezan și Puiu Codreanu.

Reporter: Ce mesaj transmiteți dumneavoastră ca mamă, alături de fetița Elisa, cititorilor ziarului El Rumano?

Cristina F.: Pentru toți cititorii ziarului El Rumano, eu (mama), alături de Elisa, micuţa cu gropiţe în obrăjori vă dorim sănătate, iar Elisa a mai adăugat: „Sper din suflet să-mi împlinesc visul, să cânt acolo unde dumneavoastră citiți acest articol (în Spania), cât și în alte țări peste hotare!”
Elisa a făcut să ne mai emoționeze odată, referindu-se la redacția ziarului El Rumano: „Acești oameni i-am descoperit din întâmplare și nu oricum… Au fost trimiși de DOAMNE-DOAMNE!! Vă iubesc! Cu drag, Elisa și familia Elisei!”

Conform piesei, Elisa ne mai lasă un mesaj: „Cine glasul mi-l ascultă/Aibă bucurie multă/Sănătate cât cuprinde/Norocul din urmă-l prinde”, versuri doamna Alina Săndoi, linie melodică doamna profesoară Mirela Duță, orchestrație Marian Dobrițoiu.

Mulțumim mult lui DOAMNE-DOAMNE, precum zice Elisa, că am avut șansa să cunoaștem un copil talentat ca tine, cu glas și pasiune care ne-au atins inimile, și cine nu se emoționează ascultându-ți piesele?! Mulțumim pentru susținerea și ghidarea părinților care te-au încurajat să te îndrepți spre muzica populară, spre folclorul autentic românesc, menținând viu spiritul poporului român, cu datorie strămoșească de a păstră și duce mai departe, peste generații, cultura și tradiția românească!

Felicitările noastre Elisa Andra Popovici, mult succes pe mai departe! Și pentru că în februarie urmează ziua ta, primește sincerele noastre felicitări, urări de sănătate, fericire și cât mai multe împliniri! La mulți ani, dragă Elisa!

Felicitările noastre părinți și profesori pentru așa copil minunat!

O puteți urmări pe Elisa pe canalul ei de YouTube: Elisa Popovici

Pagină de Facebook: ELISA Popovici Oficial

Foto: Arhivă personală Elisa Andra Popovici

[the_ad id=”14304″]