Participarea sportivilor Români de la Absoluto București la Campionatul Mondial de Ju-Jitsu pentru seniori din Bogota – Columbia (proba Newaza) ce a avut loc în perioada 24-26 noiembrie 2017, a fost una de excepție, aceștia având competitori foarte puternici și cu rezultate remarcabile pe plan internațional, informează Federația Română de Arte Marțiale Departamentul de Ju-Jitsu.
În prima zi, Camil Moldoveanu ce a luptat în cadrul categoriei +94kg nu a avut o zi prea bună (acuzând dureri la genunchiul drept) pierzând în primul tur, ocupând la final locul 7.
În ziua a doua a întrecerii, Horațiu Balint ce a luptat în cadrul categoriei -77kg a pierdut finala mică (medalia de bronz) la decizia arbitrilor (1-2), după ce la finalul meciului scorul arata 0-0, ocupând un onorabil loc 5.
Proba de luptă Newaza, este destul de recent introdusă de Federația Internațională de Ju-Jitsu în sistemul personal de întreceri, a crescut progresiv de la an la an, momentan venind a lupta în acest sistem, sportivi valoroși din alte sisteme similare de lupta precum BJJ sau Sambo, astfel fiind din ce în ce mai greu să accezi spre o medalie mondială.
Conducerea Departamentului de Ju-Jitsu din cadrul F.R.A.M., felicită prestația sportivilor Camil Moldoveanu și Horațiu Balint, a antrenorului Tudor Mihăiță, și nu în ultimul rând, felicită echipa Absoluto București pentru reprezentarea României la o astfel de competiție internațională.
Foto: jujitsuromania.eu
[the_ad id=”14304″]