Doi asteroizi au primit numele președintelui Agenției Spațiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, și al primului și singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, anunțul fiind făcut în circulara publicată de către Uniunea Astronomică Internațională în aprilie 2017, potrivit unui comunicat de presă al Agenției Spațiale Române, preluat de AGERPRES.
Propunerea privind cele două nume a venit din partea Institutului Astronomic al Academiei Române.
„(10466) Marius-Ioan este un asteroid descoperit în 1981, pe 1 martie. Are un diametru de 2.6 km, semiaxa mare de 2.332 unități astronomice (U.A.) și o perioadă de revoluție de 1301 zile. Asteroidul poate ajunge la o distanță minimă de Pământ de 1.13 U.A. Numele actual a fost ales pentru a onora activitatea profesională a domnului Dr. Fizician Marius-Ioan Piso. De numele său se leagă înființarea Agenției Spațiale Române (ROSA) în 1991 și obținerea statutului acesteia de organizație independenta 4 ani mai târziu, fondarea Institutului de științe Spațiale, dar și startul cooperării dintre România și Agenția Spațială Europeană (ESA)”, susține sursa citată.
În prezent, Marius-Ioan Piso este președintele și directorul executiv al Agenției Spațiale Române (ROSA), precum și membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internaționale de Astronautică IAA (din 2006), reprezentant național în Comitetul științific NATO (din 2004) și membru al bordului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spațiale din cadrul Organizației pentru Cercetare și Tehnologie din NATO (din 2005), reprezentant al României la Agenția Spațială Europeană (din 1998).
„Asteroidul (10707) Prunariu a fost descoperit în același an (în 1981), pe 24 octombrie. Cu un diametru de 6.0 km și semiaxa mare de 2.431 U.A., acest asteroid face o rotație în jurul Soarelui în 1385 de zile. Asteroidul poate ajunge la o distanță minimă de Pământ de 0.87 U.A. Numele asteroidului este acum legat de primul și singurul cosmonaut român care, la vârsta de 28 de ani, a zburat la bordul Soyuz 40 până la complexul orbital Salyut 6 într-o misiune cosmică ce a durat aproximativ 8 zile”, afirmă ROSA în comunicatul de presă.
Dumitru-Dorin Prunariu este președinte onorific al Agenției Spațiale Române și vicepreședinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene (ESA).
Dumitru-Dorin Prunariu, prin Comitetul ONU pentru utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS) și cu susținerea Asociației Exploratorilor Spațiali (ASE), a fost implicat activ în adoptarea Declarației ONU ce proclamă 30 iunie ca fiind Ziua Internațională a Asteroidului — o inițiativă menită să atragă atenția asupra asteroizilor și a modalităților în care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos.
Foto: AGERPRES