Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va promova destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC, a anunţat vineri secretarul de stat Lucian Ioan Rus, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurate la sediul instituţiei, informeazã AGERPRES.
Campania este realizată în colaborare cu producătorul şi realizatorul Charlie Ottley, prezent şi el la eveniment.
Potrivit unui comunicat al MEAT, campania de promovare are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.
În acest sens, MEAT şi-a unit forţele cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum „Wild Carpathia” şi „Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre. Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării.
Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei, timp de o lună, începând cu data de 15 octombrie. MEAT va beneficia de 80 de difuzări, respectiv 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut şi 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde.
De asemenea, cele 8 materiale, precum şi videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internaţional de turism WTM Londra, care va avea loc în perioada 6 – 8 noiembrie 2023, precum şi în cadrul altor participări la manifestări expoziţionale şi acţiuni de marketing.
„Asocierea cu postul de televiziune BBC va sublinia valorile şi obiectivele MEAT de a promova frumuseţea şi diversitatea României. Postul de televiziune, care funcţionează 24 de ore pe zi, este disponibil în aproape toate ţările lumii, conţinutul fiind accesibil în milioane de camere de hotel, pe avioane, nave de croazieră şi dispozitive mobile la nivel global. Totodată, alegerea lui Charlie Ottley pentru realizarea seriei de clipuri a venit ca firească, prin munca sa realizatorul demonstrând o cunoaştere profundă a ţării noastre, fiind un ambasador al frumuseţilor României peste graniţe”, se precizează în comunicatul citat. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: AGERPRES