Consulatul onorific al României din Albacete, Regatul Spaniei, a fost inaugurat joi, 23 noiembrie 2017, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în prezenţa ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Madrid, Gabriela Dancău, a primarului oraşului gazdă, Manuel Serrano López, şi a consulului onorific pentru provinciile Albacete şi Cuenca, Ramón Bello Serrano. De asemenea, au participat reprezentanţi ai autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti, centrale, autonome, provinciale şi locale, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mediului academic, cultural, mediatic, asociativ, precum şi membri ai comunităţii româneşti, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
În alocuţiunea din deschiderea evenimentului, ambasadorul român a apreciat că „deschiderea Consulatului onorific în Albacete se înscrie în strategia Ministerului Afacerilor Externe român de îmbunătățire a calității asistenței consulare acordate cetățenilor români” și „răspunde unui interes real al spaniolilor din regiune de a descoperi cultura și tradițiile românești”. Totodată, a subliniat dezideratul „extinderii prezenței consulare în cât mai multe comunități autonome spaniole, pentru a face cunoscute mediului de afaceri spaniol oportunitățile pe care le oferă economia României, ca stat membru al Uniunii Europene”. La finalul intervenţiei sale, Ambasadorul român a înmânat consulului onorific, Ramón Bello Serrano, Exequatur-ul, adresând felicitări noului reprezentant consular.
Consulul onorific al României în Albacete, Ramón Bello Serrano, avocat, om de cultură, scriitor, figură de marcă a comunităţii culturale şi juridice din regiune, a subliniat, în intervenţia sa, atât oportunităţile de afaceri şi investiţii între România şi Spania, lideri în planul creşterii economice la nivel european, precum şi afinităţile culturale dintre cele două ţări, evocând personalităţi ale culturii române.
Informaţii suplimentare:
Consulatul Onorific al României în Albacete are obiectivul de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre provinciile Albacete şi Cuenca şi România, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă şi protecţie consulară în caz de nevoie cetăţenilor români aflaţi în circumscripţia consulară, în situaţii deosebite. Circumscripţia consulară cuprinde provinciile Albacete şi Cuenca.
Coordonatele noului oficiu consular onorific sunt următoarele:
Consulatul Onorific al României la Albacete
Consul onorific: domnul Ramón Bello Serrano
Adresa: Marqués de Molins, 7, 4º , 02001, Albacete
Telefon: (+34) 967 21 66 21
Fax : (+34) 967 52 18 24
E-mail: consulro.honor.albacete@gmail.com
Mai multe informaţii privind atribuţiile consulilor onorifici pot fi consultate la adresa electronică: http://www.mae.ro/node/1871
Foto: madrid.mae.ro
[the_ad id=”14304″]