Pandemia de coronavirus a generat efecte majore în domeniul muncii și protecției sociale, evidențiind importanța contractelor de muncă legale, precum și a implementării de către angajatori a măsurilor de protecție la locul de muncă în acest context. În acest sens, în ultimele luni, Ambasada a acordat o atenție prioritară lucrătorilor români aflați în Spania și a intensificat comunicarea cu autoritățile spaniole centrale și locale, asociațiile patronale și sindicatele spaniole, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Încă de la debutul crizei sanitare, Ambasada a informat cu privire la măsurile luate de autoritățile spaniole în domeniul social și de muncă, fiind publicate în mod constant informații în limba română (pe pagina web a Ambasadei și pe pagina Facebook) privind situațiile în care s-ar putea regăsi cetățenii români la locul de muncă și drepturile avute, recomandări, informații privind accesarea șomajului tehnic (ERTE) sau a ajutoarelor pentru lucrătorii având contracte temporare și lucrătorii din serviciul domestic (empleados de hogar). Mai multe aici: https://madrid.mae.ro/local-news/2234, https://madrid.mae.ro/local-news/2230, https://madrid.mae.ro/local-news/2248.
Ghidul lucrătorului român în Spania a fost actualizat cu prioritate și pus la dispoziția tuturor celor interesați. Acesta conține informații generale utile în context de muncă și poate fi accesat pe pagina noastră web. (https://madrid.mae.ro/local-news/2243).
De asemenea, Ambasada a publicat informații în limba română privind măsurile de prevenție a riscurilor de sănătate și securitate în muncă prin expunere la Covid-19, publicate de Ministerul Sănătății spaniol la 30 aprilie 2020. (https://madrid.mae.ro/local-news/2249).
Ambasada a pus la dispoziția cetățenilor români interesați să lucreze în domeniul agricol contactele patronatelor din Spania în contextul în care măsurile adoptate de autoritățile spaniole ofereau facilități de angajare în agricultură, precum și posibilitatea cumulării prestației pentru șomaj cu salariul din agricultură, facilitate în vigoare până la 30 mai a.c. (https://madrid.mae.ro/local-news/2238).
Toate aceste informații au fost transmise suplimentar și către mediul asociativ românesc din Spania, care a sprijinit misiunea prin diseminarea informațiilor către cei interesați.
Întrucât interacțiunea săptămânală cu publicul la sediul Secției consulare a Ambasadei a fost întreruptă pe durata stării de urgență, atașata pentru probleme de muncă din cadrul Ambasadei s-a aflat în permanent contact cu persoanele interesate oferind asistență prin e-mail și, în premieră la nivelul misiunilor diplomatice, Ambasada s-a conformat la noile condiții de interacțiune și a organizat o serie de sesiuni live pe Facebook, care au permis publicului larg să adreseze, în direct, întrebări pe teme de muncă în contextul pandemiei. Sesiunile live s-au bucurat de o largă audiență, iar întrebările care au rămas fără răspuns, din lipsă de timp, au fost adresate ulterior prin e-mail.
La nivel înalt, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a perfectat convorbirea de la 13 mai a.c. a ministrului Muncii din România cu ministrul spaniol al Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, Jose Luis Escriva, pe tema respectării condițiilor de muncă, în contextul pandemiei Covid-19, în cazul cetățenilor români care lucrează pe teritoriul Spaniei și a celor care intenționează să se deplaseze în Spania. Cei doi oficiali au evidențiat importanța asigurării unei informări solide privind clauzele contractuale în situația lucrătorilor sezonieri, precum și a protecției sociale a cetățenilor români în cauză. Partea spaniolă a asigurat cu privire la acordarea unui tratament egal între cetățenii români și cei spanioli, în conformitate cu prevederile europene.
Reamintim lucrătorilor români importanța prestării muncii cu forme legale, o plasă de siguranță în ceea ce privește garantarea șomajului, a ajutoarelor și a asigurărilor medicale în cazul pierderii locului de muncă. Totodată, readucem în atenția acestora posibilitatea transmiterii de reclamații în limba română către autoritățile spaniole a oricărui tip de abuzuri sau exploatare la care ar putea fi supuși (http://www.mitramiss.gob.es/…/Atenci…/FORMULARIOS/index.html), sau de a contacta misiunea diplomatică pentru sprijin și îndrumare (madrid.social@mae.ro).
Foto: Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España – Facebook