Simbol al veşniciei spaţiului românesc, mărţişorul din Banat continuă să fie cuceritorul care aduce tinereţea anului, primăvara, de opt milenii, fiind darul care împleteşte dragostea fiului Babei Dochia în firul alb-roşu, informează AGERPRES.
Mărţişorul a evoluat, s-a desprins din vatra satului şi a devenit cochet, ornamentat cu cristale care reflectă curcubee de lumină, exotic, dar fără a-şi uita leagănul în care a fost făurit prin talentul meşteşugarilor.
Etnologul Muzeul Satului Bănăţean, Maria Mândroane, a relatat, pentru AGERPRES, că mărţişoarele erau prinse fie la mână, fie ca medalion sau în piept. Se purtau până înfloreau pomii, după care şnurul era agăţat într-un pom roditor pentru a aduce belşug sau se arunca pe semănăturile câmpului.
„Într-o anumită etapă, vorbim despre mărţişor de aur şi argint, dar să nu uităm că dintotdeauna strămoşii noştri au fost oameni simpli, în concordanţă perfectă cu natura. De aceea, mărţişorul, aşa cum circula în popor, era unul simplu, un şnur alb-negru, ulterior a ajuns să aibă culoarea de azi. Până să se ajungă la bănuţul acela de aur şi argint a trecut o vreme şi doar o anumită categorie de oameni înstăriţi îşi permiteau să aibă bănuţul de aur şi argint. Mărţişorul te ferea de cele rele, era protecţia românului. Uneori era păstrat chiar şi pentru o etapă mai târzie, ca brăţări, care erau purtate împotriva deochiului, pentru că aveau culoarea roşie”, a detaliat dr. Maria Mândroane.
În serile de Făurar, care încă se aştern devreme peste zi, timişoreanca Adriana Bejan creează mărţişoare tradiţionale, aşa cum a deprins din copilărie, de la doamna învăţătoare, pentru ca peste ani să ajungă expuse, alături de „dantelele uitate” sau „dantelele reginei”, în Japonia sau la Bruxelles, ca simboluri ale tradiţiei româneşti.
Sursa foto: Colectia Adriana Bejan
„Am învăţat să fac mărţişoare de la învăţătoarea mea, de la şase ani, dar şi bunicii erau meşteşugari. Am început cu mărţişorul pe cartonaş, am ajuns să fac şi monograme care se pot purta ca ‘broşe’. Eu îl făceam numai în mătase. Învăţătoarea ne-a spus să ducem pene de gâscă şi am făcut, la început, tubuleţe-mărţişor, pentru că erau mai uşor de realizat”, a declarat, pentru AGERPRES, Adriana Bejan.
Ea a afirmat că preferă să confecţioneze mărţişoare-unicat, în special simboluri florale, întrucât le lucrează la suveică sau cu acul, iar creaţiile sale sunt brăţări, „lănţişoare” dantelate în alb-roşu sau mărţişoare tradiţionale.
„Eu fac mărţişoare de o viaţă, le expun la muzee, la Muzeul Satului Bănăţean unde sunt colaboratoarea lor, dar nu merg în târguri. Fac în schimb foarte multe cadouri. Nu creez pentru vânzare, dar am dat peste trei sute de mărţişoare cadou, numai în acest sezon, pentru că vreau să arăt tradiţia noastră”, a explicat Adriana Bejan, care, alături de alte două cunoscătoare ale împletitului mărţişorului tradiţional, le transmite tainele acestui meşteşug copiilor şi tinerilor, în cadrul unor ateliere organizate de Muzeul Satului Bănăţean.
Maria Mândroane a precizat că respectivele ateliere sunt organizate de mulţi ani, activitatea acestora fiind cea care ajută la transmiterea către cei tineri a meşteşugului confecţionării mărţişoarelor.
„Tradiţia Mărţişorului dăinuie şi datorită frumoaselor legende care se împletesc în prezent în ateliere de creaţie organizate la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, unde copiii învaţă să confecţioneze mărţişoare tradiţionale din lână ori din fir de mătase, sub îndrumarea generaţiei senioarelor în acest meşteşug. De ani buni avem aceste ateliere cu doamne meşteri populari foarte talentate, din grupa senioarelor, care ne ajută să le confecţionăm şi încearcă să insufle dorinţa de meşteşug şi în tânăra generaţie”, a adăugat Maria Mândroane.
Muzeul Satului Bănăţean aşteaptă vizitatorii să admire, printre altele, expoziţia de mărţişoare tradiţionale şi contemporane, dar şi cei 100 de kilometri de fir împletit, cuprinşi în proiectul „Mărţişor peste Banat” şi care se doreşte a fi gata de Centenarul Unirii Banatului cu Regatul României, din data de 3 august.
Foto: AGERPRES