România este Italia, Spania și Austria la un loc, datorită biodiversității, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care consideră că ursul și capra neagră reprezintă „o laudă a țării” și „un peisaj mirific”, informează AGERPRES.
„Ursul și capra neagră, o laudă a țării, un peisaj mirific, o zonă de respect față de natură a omului, dar uneori ea înțeapă interesul existențial al fermierilor (…) Mulți fermieri vin la Ministerul Agriculturii și spun: ‘Domnule ministru, am pierdut suprafețe întregi datorită faptului că mistrețul mi-a golit terenul de sămânță, iar acum, când are gard, m-a lăsat fără știuleți, călcând în picioare suprafețe imense’. Răspunsurile, uneori, nu vin, pentru că e greu să cântărești un răspuns direct când dorești să-ți păstrezi biodiversitatea și, în același timp, să nu afectezi interesul cetățeanului. De aceea, pentru a le echilibra, trebuie să le susținem prin sume pe care trebuie să le dăm celor care sunt afectați. Avem multe de făcut, pentru că, altminteri, omul nu se lasă înfrânt nici de mistreț, nici de urs și caută soluții să supraviețuiască”, a spus Daea, într-o conferință de specialitate.
Ministrul Agriculturii a susținut că, în privința biodiversității, România este, în același timp, Italia, Spania și Austria la un loc, fiind un exemplu pentru alte state.
„E greu de vorbit despre biodiversitate… Patinează mintea… Nu este numai un concept, ci este o realitate, care începe în analiza instituțională. Cum putem păstra această realitate, ce putem face din punct de vedere al politicilor în domeniu, până unde ne ducem cu acestea, în așa fel încât această biodiversitate să se păstreze, să aibă conturul realității, dar mai ales permanența pentru viitor. Biodiversitatea este mult mai mult decât sunt eu fan. Este mai mult decât atât. Nu este numai legătura dintre aprecierea mea și aplecarea mea spre acest domeniu. Biodiversitatea înseamnă tot ceea ce există și ceea ce putem păstra în interiorul unui spațiu dat, iar dacă putem vorbi la modul concret trebuie să procesăm astăzi cu ochii imaginile pe care le vedem în jur. Biodiversitatea nu este numai un concept, ci este o realitate pe care trebuie să o păstrăm prin anumite instrumente. România este, deopotrivă, Italia, Spania și Austria și alte țări la un loc, pentru că se bucură din punct de vedere natural de o diversitate care merită, pe de o parte, să fie văzută, pe de altă parte înțeleasă, nu în ultimul rând conservată, păstrată și predată generațiilor viitoare, în așa fel încât perenitatea ei să rămână. România este un exemplu de biodiversitate din punct de vedere al conceptului de abordare. Sunt puține țări care se pot compara cu România. România a înțeles și are din acest punct de vedere exemplul vizibil al Deltei Dunării, dar și din alte părți ale țării”, a subliniat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, miercuri, la conferința anuală a Organizației Europene a Proprietarilor de Pământ (ELO).
Cu ocazia evenimentului de la București, Wildlife Estates Label își extinde rețeaua în Europa de Est. Eticheta Wildlife Estates Label a fost dezvoltată ca un mijloc de a recunoaște administrarea exemplară a proprietarilor de terenuri și a administratorilor de teritorii din Europa și de a-i face mai vizibili societății ca păzitori puternici ai naturii.
În prezent, rețeaua Wildlife Estates cuprinde peste 270 de proprietăți, cu aproape 1,5 milioane de hectare care au primit eticheta, iar proiectul este în continuă creștere. Eticheta WE acreditează proprietarii de pământ ca un front-runner pentru cele mai bune practici de gestionare, conservare și respectarea celor două directive privind păsările și habitatele, susțin reprezentanții ELO.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]