România este una dintre ţările în care zilnic intră sume importante de bani ca urmare a transferurilor efectuate din straintatate (ţara se clasează pe locul 5 în top).
Desigur, piaţa transferurilor bancare este strict legată de modul în care evoluează cursul valutar, care la rândul sau este influenţat de diverşi factori, cum sunt cei politici, economici şi sociali. Cu toate acestea, de foarte multe ori, piaţa valutară este influenţată în mod direct de evoluţia monedelor care sunt tranzacţionate pe pieţele bursiere, iar rata FX (Forex) este una dintre modalităţile directe de influenţare a cursului valutar.
Cât de uşor influenţabilă este piaţa valutară?
Atât timp cât sunt implicați factori, precum cei politici, economici, sociali şi pshihologici (unele valute sunt percepute ca fiind mai sigure decât altele), cursul valutar va fi uşor de influenţat. De altfel, de-a lungul timpului s-a dovedit că, în situaţii de incertitudine, primul semnal că situaţia într-un stat era negativă îl oferea evoluţia cursului de schimb; pe astfel de aspecte se bazează şi evoluţia ratei FX, care poate fi influenţată de către traderii de pe piaţă şi care poate afecta cursul valutar. Desigur, pentru a putea evita astfel de situaţii şi pentru a nu se pierde sume importante atunci când are loc transferul de bani trebuie identificate soluţii care să acopere într-un mod cât mai bun diferenţa de bani care se pierde din transfer şi căreia i se alătură şi diversele comisioane şi taxe percepute la transferul de bani efectuat prin intermediul unităţilor bancare.
Mai bine online decât prin bancă!
Atunci când sunt transferaţi bani din străinătate, cea mai mare problemă o constituie comisioanele de plată care sunt calculate la suma expediată şi care de multe ori ajung la valori foarte ridicate. Transferul de tip bancă-bancă este unul supus unui sistem de taxare care presupune aplicarea de comisioane la intrarea sumei în cont şi la transformarea acesteia în valuta ţării în care este contul (în cazul în care contul nu este în aceeaşi valută precum cea trimisă). Bineînţeles, ceea ce nu i se spune clientului este faptul că banca întotdeauna va aplica cel mai mic curs valutar pe care îl are afişat, ceea ce înseamnă că din start suma transferată şi-a pierdut din valoare. Iar aplicarea de comisioane asupra sumei se aplică şi-n momentul în care aceasta este retrasă de către destinatar (mai ales atunci când retragerea se efectuează de la ghişeul băncii, iar nu prin ATM).
Pentru ca astfel de situaţii sunt generatoare de stări de nervozitate atât pentru expeditor, cât şi pentru destinatar, dar şi pentru preluarea riscului de diferenţă de curs valutar, companiile fintech de genul TransferGo au identificat cele mai bune soluţii pentru ca toată lumea să fie fericită.
Astfel, comisionul fix cu valoarea cea mai scăzută sau aplicarea de comision zero pentru transferurile dintr-o anumită ţară către România (de exemplu, în această vară TransferGo nu percepe taxa de transfer pentru banii expediaţi din Spania în România prin opțiunea Economic) sunt opţiuni care îl ajută pe destinatar să se bucure de întreaga sumă care i-a fost trimisă.
În plus, spre deosebire de transferul bancar şi toate implicaţiile acestuia, atunci când banii sunt expediaţi online, timpul de transfer este redus simţitor, iar traseul banilor poate fi urmărit. Existenţa unui interpus, a unui intermediar care serveşte ca loc de transfer al banilor (totul se face la nivel local, de aceea riscul valutar este anulat) este o metodă prin care toţi cei implicaţi vor fi mai fericiţi. Iar faptul că la TransferGo cursul valutar este modificat la câteva minute reprezintă un avantaj cert în comparaţie cu alte servicii de transfer rapid de bani online şi mai ales în raport cu băncile.
Transfer rapid de bani şi comisioane zero!
TransferGo îşi propune să le ofere clienţilor care îi folosesc serviciile cele mai accesibile condiţii pentru a-şi transfera banii. Avantajele oferite celor din Spania care folosesc lunar acest serviciu pentru a expedia bani în România sunt incomparabil mai mari decât tot ceea ce există pe piaţă. Vara aceasta, banii care sunt trimişi în România de către românii care muncesc în Spania, beneficiază de ZERO comision și reducere de 100% la cursul valutar prin opțiunea Economic. Acest aspect indică cât se poate de clar că TransferGo este soluţia viitorului pentru transferul rapid și ieftin de bani online!
Articol scris de către jurnalistul Stephen McGrath.
Foto: www.transfergo.ro