Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2016 în ancheta Handball Planet

Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2016 în ancheta Handball Planet

Internaționala română Cristina Neagu a fost votată cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2016 în ancheta realizată de portalul de profil Handball Planet, informează AGERPRES.

Neagu (ZRK Buducnost Podgorica) a ocupat primul loc, cu 64 de puncte, în ancheta realizată cu participarea unor jurnaliști specializați pe handbal din 19 țări. Neagu a cucerit titlul și în 2015.

Ea a fost urmată în clasament de două jucătoare norvegiene, Heidi Loke (Gyor), 62 puncte, și Nora Mork (Gyor), 61 puncte.

Norvegianca Heidi Loke a câștigat titlul de cea mai bună jucătoare din lume în 2011, 2012 și 2014, iar în 2012 a fost votată unguroaica Zsuzsanna Tomori.

În ancheta realizată de Handball Planet pe posturi au mai fost nominalizate Oana Manea (CSM București) și șase jucătoare străine care evoluează la CSM București, campioana Europei.

Neagu a fost, evident, cel mai bun inter stânga, cu 64 puncte, devansându-le pe olandeza Estavana Polman (Team Esbjerg), 21 puncte, și pe croata Andrea Penezic (ZRK Vardar Skopje), 13 puncte.

Cea mai bună extremă stânga a fost votată Camilla Herrem (ZRK Vardar Skopje/Norvegia), cu 43 puncte, urmată de rusoaica Polina Kuznețova (Kuban Krasnodar), 22 puncte, și muntenegreanca Majda Mehmedovic (CSM București), 18 puncte.

Cel mai bun centru a fost desemnată suedeza Isabelle Gullden, de la CSM București, cu 43 puncte, unul mai mult ca olandeza Nycke Groot (Gyori AUDI ETO KC), locul al treilea fiind ocupat de rusoaica Daria Dmitrieva (Lada Togliatti), 20 puncte.

Norvegianca Nora Mork a fost aleasă cel mai bun inter dreapta, cu 61 puncte, urmată de Alexandra Lacrabere (ZRK Vardar Skopje/Franța), 29 puncte, și Katarina Bulatovic (ZRK Buducnost Podgorica/Muntenegru), 21 puncte.

Cea mai bună extremă dreapta este rusoaica Ana Viahireva (Rostov pe Don), 46 puncte, care le-a devansat pe Carmen Martin (CSM București/Spania), 36 puncte, și pe suedeza Nathalie Hagman (Nykobing Falster), 21 puncte.

Heidi Loke a ocupat primul loc la pivoți, cu 62 puncte, urmată de olandeza Yvette Broch (Gyori AUDI ETO KC), 21 puncte, și de Oana Manea (CSM București), 20 puncte.

Cel mai bun portar a fost desemnat Kari Grimsbo (Gyori AUDI ETO KC/Norvegia), cu 52 puncte, urmată de Amandine Leynaud (ZRK Vardar Skopje/Franța), 19 puncte, și de croata Jelena Grubisic (CSM București), 14 puncte.

Titlul de cea mai bună apărătoare a revenit braziliencei Eduarda Amorim (Gyori AUDI ETO KC), cu 47 puncte, urmată de Beatrice Edwige (Metz Handball/Franța), 19 puncte, și de suedeza Linea Torstensson (CSM București), 9 puncte.

Punctajele au rezultat în urma voturilor acordate de fani pe site-ul Handball-Planet.com, cumulate cu cele ale jurnaliștilor. În clasamentul final, opțiunile fanilor au fost convertite în puncte, 10, 7, 4, respectiv 1, iar cele ale jurnaliștilor au fost 5, 3, 2, respectiv 1.

CSM București a avut cele mai multe nominalizări, 7, urmată de Gyor (6), ZRK Vardar (5), ZRK Buducnost (3) etc.

Franța a dat cele mai multe propuneri (6), urmată de Norvegia (4), Rusia (4), Muntenegru, Olanda, Suedia (câte 3), Germania, România (2), Serbia, Croația, Brazilia, Ungaria și Spania (1).

Foto: AGERPRES