Covasna: O distilărie din Sfântu Gheorghe a cucerit şase medalii de campion la un concurs internaţional, desfăşurat în Ungaria

O distilărie din municipiul Sfântu Gheorghe a obţinut peste 30 de medalii, dintre care şase de campion, la un concurs internaţional desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Ungaria, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Turneu extraordinar în Spania de muzică românească și colinde tradiționale cu Deți Iuga și Năstăcuța Iuga! Vino să te bucuri ...
Ambasada României în Regatul Spaniei informează: UNDE POT VOTA, ÎN SPANIA, LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DIN 2024? Lista completă cu ...
În contextul eforturilor constante depuse de către Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, desfășurate încă de la debutul crizei ...

Unul dintre proprietarii distilăriei, Füstös Imre, a declarat luni, pentru AGERPRES, că, la concursul „Quintessence”, organizat pentru a zecea oară în localitatea Onga din Ungaria, au fost prezentate peste 2.000 de produse realizate de producători din cinci ţări, iar cele produse la Sfântu Gheorghe au obţinut 34 de medalii, printre care 12 de aur, şase titluri de „Champion”, precum şi marele premiu la categoria „Cea mai bună distilărie comercială din concurs”.

„Titlul de campion se acordă pentru cel mai bun produs din categorie, deci dintre medaliatele cu aur se alege cel mai bun. Noi am obţinut titlul de campion pentru şase sortimente – de mere, struguri maturaţi pe pat de fructe, afine, zmeură, vişine şi prune”, a spus Füstös Imre.

Potrivit acestuia, „Quintessence” a devenit unul dintre cele mai importante concursuri de băuturi distilate din Europa, concurenţa crescând semnificativ de la an la an.

„Anul acesta au fost înscrise în concurs peste 2.000 de distilate, cel mai mare număr de până acum, şi ne-am bucurat că din România au fost 154 de participanţi. (…) Este un concurs reprezentativ, practic, în ultimii ani s-a dublat numărul participanţilor, ceea ce înseamnă o concurenţă tot mai mare”, a mai spus acesta.

Cei doi proprietari ai distilăriei, Füstös Imre şi Dezső Tibor, au început să facă pălincă din hobby în urmă cu aproape şapte ani, iar de-a lungul timpului au preparat tot felul de sortimente, inclusiv din porumbe, pere pădureţe, nuci verzi, ţelină, scoruşe negre şi dovleac.

Instalaţia de distilare au cumpărat-o din străinătate şi au ales-o după un principiu devenit pentru ei „literă de lege” – să păstreze şi să aducă în pahar cât mai mult din gustul şi aroma fructului.

Ei au adăugat că au vizitat multe distilării din Europa înainte de a alege utilajul şi au făcut şi cursuri de arbitraj, învăţând de la cei mai buni specialişti care sunt defectele unei băuturi şi care sunt cauzele care duc la acest lucru.

Anul acesta, cei doi vor să scoată pe piaţă şi un produs conceput special pentru femei, respectiv un lichior din coacăze negre, cu o cantitate scăzută de alcool.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]