Consiliul Pacienților al Spitalului Universitar din Torrejón reunește, la fiecare trei luni, asociațiile și fundațiile pacienților, în baza unui acord între Consiliul Pacienților și acestea. Obiectivul este de a satisface nevoile pe care le au pacienții, membrii familiilor și îngrijitorii și de a face cunoscute noutățile lansate atât de spital, cât și de asociații sau de instituții publice, informează Spitalul Universitar din Torrejón.
Obiectivul ultimei reuniuni a fost pacienții oncologici. Președinția a fost efectuată de GEPAC, un grup național care reunește 87 de asociații de pacienți cu cancer și membrii familiilor. „Lucrăm în domeniul formării, cercetării și, mai presus de toate, în interesul pacienților, acoperind nevoile lor sociale, psihologice, juridice și estetice. De asemenea, sunt organizate ateliere de lucru pentru pacienți, iar noi oferim cursuri de formare pentru asociațiile care au nevoie de consiliere”, afirmă Begoña Barragán, președinta GEPAC.
Dr. Parham Khosravi, șeful Serviciului de Oncologie Medicală ne explică: „Spitalul realizează o medicină holistică, integratoare, care acoperă toate necesitățile pacientului. Acest lucru nu ar fi posibil fără o colaborare activă cu asociațiile, colaborare care ne permite să ajungem acolo unde medicina nu poate, adică, la partea cea mai sensibilă a pacientului și a familiei acestuia”.
La ultima reuniune a Consiliului Pacienților, o prezență importantă a fost cea a D-nei Paloma Casado Durández, director general adjunct pe teme de calitate și inovare din cadrul Ministerului Sănătății, care a explicat rolul pe care îl are Ministerul Sănătății în rândul asociațiilor și sprijinul acordat pacienților. Ministerul Sănătății din Spania beneficiază de o platformă de formare profesională care constă într-o rețea de școli de sănătate. Este vorba de o pagină web prin intermediul căreia cetățenii își pot rezolva îndoielile cu privire la diferite patologii într-un mod sigur.
„Cunoașterea opiniei pacientului este fundamentală, este sursa noastră de informații. Aceste date ne permit să gestionăm părerile pacientului și să răspundem așteptărilor și nevoilor acestuia prin acțiuni”, spune Patricia Moreno, șef de Calitate la Spitalul Universitar din Torrejón.
Foto: Spitalul Universitar din Torrejón
[the_ad id=”14304″]