Comisia Europeană (CE) este pregătită de mediere, după ce Austria a decis să sesizeze Curtea Europeană de Justiție (CEJ) din cauza legii care prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile și autostrăzile din Germania, transmit DPA și Reuters, preluat de AGERPRES.
„Aceasta este o dispută legală între Austria și Germania. Dacă suntem întrebați, CE este gata să medieze între cele două state membre ale UE așa cum am făcut în trecut, la anterioarele dispute legale între statele membre ale Uniunii Europene”, a afirmat Enrico Brivio, purtător de cuvânt al forului comunitar.
Ministrul austriac al Transporturilor, Jorg Leichtfried, a anunțat joi că Austria a trimis o sesizare Curții Europene de Justiție (CEJ) privind controversata lege ce prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile și autostrăzile din Germania.
Parlamentul german a aprobat recent acest act normativ, care ar urma să se aplice începând din 2019, pentru 13.000 de autostrăzi și 39.000 de kilometri de drumuri federale. Nivelul taxei va varia în funcție de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puțin vor plăti o taxă mai mică. Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul înmatriculat în străinătate va fi de 130 de euro (154,21 dolari) pe an. Vehiculele înregistrate în Germania vor plăti și ele această taxă, care va putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că șoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.
Controversa privind taxa de drum pentru șoferii străini durează de câțiva ani, Austria amenințând cu acțiuni în instanță, motivând că reglementarea ar încălca legislația UE deoarece îi dezavantajează doar pe șoferii străini care utilizează drumurile din Germania.
Pentru automobiliștii străini, legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte care cel mai probabil vor fi utilizate de vizitatori, prețurile variind între 2,50 și 25 de euro pentru o vignetă valabilă 10 zile, în funcție de cât de poluant este automobilul, și între 7 și 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]