Comisia Europeană: Noua Lege a pensiilor, adoptată de Parlament în decembrie 2018, ar putea genera riscuri de sustenabilitate a finanţelor publice

Noua Lege a pensiilor, adoptată de Parlament în decembrie 2018, ar putea genera riscuri de sustenabilitate a finanţelor publice, arată Comisia Europeană în Recomandările de ţară pentru România, informeazã AGERPRES.

Punctul de pensie, principalul indicator folosit pentru indexarea pensiilor, este prevăzut să crească cu 15% din septembrie 2019 şi cu 40% din septembrie 2020.

„Legea pensiilor va schimba anumiţi indici folosiţi pentru calcularea beneficiilor. În particular, valoarea punctului de pensie urmează să crească deoarece indexarea pensiilor actuale nu va converge către preţuri ci va rămâne permanent compusă din preţuri şi salarii. În plus, perioada de contribuţie utilizată pentru calculul unei pensii va fi redusă, ceea ce va conduce la o majorare a cheltuielilor cu pensiile noi”, precizează sursa citată.

Comisia Europeană aminteşte, de asemenea, că vârsta efectivă de pensionare în România este apropiată de media UE, dar nu este egalizată între femei şi bărbaţi.

Pe de altă parte, Executivul comunitar subliniază că fondurile de pensii pe Pilonul II au fost afectate, la sfârşitul anului trecut, de un set de măsuri adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă, care fac opţională contribuţia la aceste fonduri după o perioadă minimă de participare de cinci ani.

Cerinţele de capital minim pentru companiile de administrare a fondurilor din Pilonul II de pensii au fost majorate semnificativ, generând riscul ieşirii de pe piaţa românească a administratorilor de fonduri. Aceasta ar fi putut avea implicaţii negative asupra dezvoltării pieţei locale de capital şi a investitorilor instituţionali, privând economia de o sursă de investiţii pe termen lung atât de necesară, menţionează raportul citat.

„Mai mult, slăbirea sau desfiinţarea Pilonului II va genera un venit mai puţin diversificat la pensie şi va expune pensiile la riscuri mai mari politice şi demografice”, menţionează CE.

Forul comunitar aminteşte, însă, şi de Ordonanţa de Urgenţă din martie 2019 prin care Guvernul a menţinut noile cerinţe de capital pentru administratorii de pe Pilonul II, dar a amânat până în decembrie 2019 termenul limită până la care trebuie adus capitalul suplimentar.

Comisia Europeană a prezentat miercuri recomandările specifice fiecărei ţări pentru 2019, în care defineşte orientările de politică economică adresate tuturor statelor membre ale UE pentru următoarele 12-18 luni.

Comisia a adresat un avertisment României cu privire la abaterea semnificativă constatată în 2018 şi sugerează Consiliului să recomande corectarea acesteia.

Foto: pixabay.com