Comisia Europeană: 120 de milioane de turişti vor fi mai bine protejaţi prin noile norme adoptate de UE

Începând de duminică, 1 iulie, călătorii care rezervă pachete de vacanţă vor avea drepturi mai puternice în calitate de consumatori, datorită noilor norme adoptate de UE, ceea ce va asigura o mai bună protecţie pentru cei 120 de milioane de turişti din vara aceasta, se arată într-un comunicat publicat vineri de Comisia Europeană (CE), preluat de AGERPRES.

Normele nu vor reglementa numai pachetele de vacanţă tradiţionale, ci vor proteja şi consumatorii care rezervă alte forme de servicii de călătorie combinate, inclusiv pachete personalizate, în cazul cărora călătorul alege diferite elemente de la un singur punct de vânzare online sau offline. Noile norme vor introduce, de asemenea, protecţia serviciilor de călătorie asociate. În această formulă, călătorul cumpără servicii de călătorie de la un punct de vânzare, însă prin procese de rezervare separate, sau, după ce a rezervat un serviciu de călătorie pe un site web, este invitat să rezerve alt serviciu pe un alt site web.

Vera Jourova, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a declarat: „Este uşor să rezervi o vacanţă pe internet, însă dacă ceva nu merge bine, vrei să fii sigur că eşti pe deplin protejat. Noile norme privind pachetele de servicii pentru călătorii sunt acum adaptate la era digitală şi la noile moduri de rezervare a vacanţelor. Călătorii vor beneficia totodată de noi drepturi şi vor fi bine protejaţi în cazul în care operatorul dă faliment. Graţie noilor norme, întreprinderile turistice vor putea să îşi ofere serviciile la nivel transfrontalier”.

Noile norme vor aduce beneficii mai mari consumatorilor, apreciază Comisia Europeană. Vor exista informaţii mai clare pentru călători: întreprinderile turistice trebuie să îi informeze pe călători dacă le oferă un pachet sau servicii de călătorie asociate, precum şi cu privire la drepturile lor esenţiale prin intermediul unor fişe de informaţii standardizate. Acestea trebuie să furnizeze informaţii clare privind elementele şi caracteristicile pachetului, privind preţul acestuia şi orice alte costuri suplimentare.

De asemenea, există rambursare şi repatriere în caz de faliment: companiile care vând pachete de vacanţă trebuie să îşi asigure protecţia în caz de insolvenţă. Această garanţie acoperă rambursarea şi repatrierea în caz de faliment al organizatorului. Garanţia se aplică şi serviciilor de călătorie asociate.

Sunt şi norme mai clare privind răspunderea: organizatorul pachetului este responsabil dacă apar probleme, indiferent de entitatea care prestează serviciile de călătorie.

Turiştii vor beneficia de drepturi mai solide de anulare: conform noilor norme, călătorii pot anula un pachet de vacanţă din orice motiv, prin plata unui comision rezonabil. Aceştia îşi pot anula vacanţa gratuit în cazul în care destinaţia lor devine periculoasă, de exemplu din cauza unui război ori a unor dezastre naturale sau în cazul în care preţul pachetului este majorat cu peste 8% din preţul iniţial.

De asemenea, turiştii pot beneficia de cazare în cazul în care călătoria de întoarcere nu poate fi efectuată. În cazul în care călătorii nu se pot întoarce din vacanţa care a fost achiziţionată ca pachet de servicii, de exemplu în cazul dezastrelor naturale, aceştia beneficiază de cazare până la trei nopţi dacă nu se pot întoarce din vacanţă la timp. Nopţile suplimentare sunt acoperite în conformitate cu reglementările privind drepturile pasagerilor.

În plus, organizatorul pachetului turistic trebuie să acorde asistenţă călătorilor aflaţi în dificultate, în special prin furnizarea de informaţii privind serviciile de sănătate şi asistenţa consulară.

Comisia Europeană estimează că noile norme vor aduce beneficii şi întreprinderilor deoarece vor fi mai clare şi vor facilita activităţile transfrontaliere. Companiile vor trebui acum să respecte un singur set de norme privind cerinţele de informare, răspunderea şi alte obligaţii pe întreg teritoriul UE. Acum sunt recunoscute şi sistemele naţionale de insolvenţă din întreaga UE. Aceste măsuri vor permite întreprinderilor să funcţioneze în întreaga UE în aceleaşi condiţii ca în ţara lor de origine.

Cerinţele modernizate de informare nu se mai bazează exclusiv pe broşurile turistice: întrucât comercianţii nu vor mai trebui să retipărească broşurile, aceştia vor face economii care au fost estimate la 390 de milioane de euro pe an, previzionează CE. În plus, va fi redusă reglementarea: călătoriile de afaceri organizate în temeiul unui acord-cadru, de exemplu cu o agenţie de voiaj specializată, nu vor mai fi acoperite de directivă.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]