Salina Turda a atins în 2017 un nou număr record de turişti, fiind înregistraţi peste 600.000 de vizitatori, cu câteva sute mai mulţi faţă de anul precedent, informeazã AGERPRES.
Potrivit directorului Simona Baciu, cei mai mulţi turişti străini provin din ţări precum Ungaria, Polonia, Israel sau Spania.
„Am înregistrat anul trecut un record de vizitatori ai Salinei Turda, de 618.200 de persoane, dintre care 35% au fost din străinătate, cei mai mulţi din ţări precum Ungaria, Polonia, Israel sau Spania. Numărul turiştilor străini a crescut de la 30% în 2016 la 35% anul trecut”, a spus Simona Baciu.
Planurile de dezvoltare ale salinei includ pregătirea minei Iosif, aflată la 110 metri adâncime, pentru includerea în circuitul turistic, fapt ce va dubla capacitatea de vizitare.
„Sperăm să ne apucăm în acest an chiar de proiectare, după care va urma execuţia lucrărilor. Estimăm o investiţie de 10 milioane de euro, care va duce la dublarea capacităţii de vizitare a Salinei Turda”, a spus Simona Baciu.
Ea nu exclude posibilitatea contractării unui nou proiect european pentru realizarea acestui obiectiv, în condiţiile în care mina a fost complet modernizată în perioada 2008 – 2010, cu sprijinul unei finanţări de acest gen, în valoare de aproape şase milioane de euro. Proiectul a ajutat foarte mult la creşterea vizibilităţii salinei, a cărei notorietate atrage astăzi turişti şi echipe de filmare, atât pentru reportaje, cât şi pentru filme, din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
De asemenea, Salina Turda va fi locul desfăşurării uneia din cele cinci semifinale Eurovision, care va avea loc aici în 11 februarie, eveniment ce ar putea contribui la promovarea turistică a oraşului şi a minei.
În prezent în Salina Turda pot fi vizitate patru mine – Rudolf, Terezia, Ghizela. Salina a fost închisă pentru exploatare în 1932 şi fost redeschisă pentru turişti în 1992. De asemenea, subteranul este folosit de vizitatori şi recomandat de medici inclusiv pentru o serie de boli respiratorii.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]