Două cercetătoare ale Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca au fost desemnate câştigătoare ale premiilor L’oréal UNESCO pentru femeile din domeniul ştiinţei, informeazã AGERPRES.
„Două cercetătoare ale Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca sunt printre câştigătoarele celor patru burse în valoare de câte 47.000 de lei acordate în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Premiilor L’oréal UNESCO pentru femeile din ştiinţă. Sanda Boca şi Alina Sesarman au fost desemnate printre câştigătoarele competiţiei care a reunit 74 de dosare de candidatură, de la cercetătoare din 29 de institute şi universităţi din ţară”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UBB.
Potrivit sursei citate, proiectul realizat în cadrul secţiunii Ştiinţe Fizice, de Sanda Boca, de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe al UBB îşi propune să dezvolte un dispozitiv bazat pe senzori, pentru detecţia şi identificarea unor markeri tumorali circulanţi.
Desemnată câştigătoare a secţiunii Ştiinţele Vieţii, Alina Sesarman, de la Departamentul de Biologie Moleculară şi Biotehnologie al UBB, a realizat un proiect de dezvoltare in vitro a unui model 3D de melanom (cancer al pielii) folosind celule care sunt responsabile pentru rezistenţa dezvoltată la diferite tratamente.
„Mă bucur să văd că două din cele patru câştigătoare de anul acesta sunt de la UBB. UBB, prin angajamentele interne şi internaţionale, are explicit politica implementării echilibrului de gen, atât în poziţii de conducere administrativă, cât şi în zona academică (cu accent în zona STEM, unde dezechilibrul este adesea mai puternic)”, a declarat, citat în comunicatul de presă, rectorul UBB, Daniel David.
Programul de burse L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Ştiinţă premiază, în urma unui proces riguros de selecţie, tinere cercetătoare care activează în domeniile Ştiinţe Fizice sau Ştiinţele Vieţii.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES