Cîţu, pe Facebook: Experţii psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani

Experţii PSD au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani şi au privatizat un număr de companii pentru ca tot ei să le căpuşeze, scrie ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, vineri seara, pe pagina sa de Facebook, citat de AGERPRES.

„Românii trebuie să ştie, pentru că Ciolacu se face că a uitat, care este istoria privatizărilor eşuate din epoca PSD-istă. „Experţii” psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani. Au avut două strategii. Prima. Ca să vadă Europa cât sunt ei de „open” au privatizat un număr de companii dar cu condiţia să poată tot ei să le căpuşeze după privatizare. A doua. Trebuiau să demonstreze românilor cum „eficientizează” activitatea acestor firme, bineînţeles în schimbul unor comisioane uriaşe prin intermediul firmelor de casă”, arată şeful de la Finanţe.

Acesta prezintă o listă de companii care au fost privatizate în guvernarea PSD.

„Pentru cei care au uitat, mulţi tocmai de la PSD se pare, prezint o listă cu câteva privatizări psd-iste. Roman Braşov, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov = s-a ales praful de ele. La Roman Braşov CCR a arătat că ordonanţă de privatizare a fost neconstituţională. ARO Câmpulung – s-a ales praful. Compania a fost vândută pe 140 de mii de dolari. COST Târgovişte – vândută ruşilor. Industria Sârmei Câmpia Turzii – vândută ruşilor. ALRO Slatina – vândută ruşilor. Sidex Galaţi – vândută de PSD. SC TUTUNUL Romanesc – s-a ales praful. PETROM SA – vândută de PSD. Petromidia- datorie de 200 milioane dolari ştearsă de PSD
Vânzarea rezervelor de aur de la Roşia Montana – demarată de Văcăroiu PSD. Şi din păcate exemplele pot continua.
PSD-istilor le dau două sfaturi. În campania electorală când merg într-un oraş să poarte un tricou cu numele companiei de care s-a ales praful ca urmare a privatizărilor făcute de PSD. Oamenii din oraşul respectiv trebuie să ştie de ce au rămas pe stradă. Aşa este cinstit. După experienţele devastatoare pentru capitalul românesc al privatizărilor făcute de PSD, le aduc aminte PSD-iştilor că de multe ori tăcerea este de aur. Asta ca să nu spun zicala românească cu fudulul”, scrie Cîţu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică potrivit căruia se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com