Organizația analiștilor financiari CFA România dezaprobă decizia Guvernului de a diminua contribuția obligatorie la fondurile de pensii administrate privat Pilon II de la 5,1%, cât este în prezent, la 3,75% începând cu anul 2018, și susține că scăderea contribuției în valoare relativă conduce la reducerea semnificativă a veniturilor viitorilor pensionari ai României, potrivit unui comunicat al organizației, preluat de AGERPRES.
„Prin această decizie a Guvernului României, viitorii pensionari sunt expuși din ce în ce mai mult la voința politică privind modul de calcul și valoarea punctului de pensie în viitor și au un cuvânt din ce în ce mai mic de spus în ceea ce privește bunăstarea lor pe termen lung, un fenomen îngrijorător. România s-a angajat, prin Programul de Convergență pentru perioada 2015 — 2018 trimis Comisiei Europene de Ministerul Finanțelor Publice, să asigure o contribuție de minimum 6% din venitul brut al salariaților către fondurile de pensii private, tocmai pentru a asigura reforma sustenabilă a sistemului de pensii care, în prezent, se confruntă cu un deficit uriaș”, se spune în comunicat.
Conform CFA România, pensiile actuale sunt plătite în proporție de două treimi din contribuțiile actualilor salariați, iar o treime din împrumuturi guvernamentale. De aceea vor exista presiuni din ce în ce mai mari pe bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pensia privată va fi o sursă vitală pentru a asigura un trai decent milioanelor de pensionari.
„Viitorii pensionari din România vor avea de pierdut nu doar din sumele care nu vor fi virate în conturile lor, aproximativ 300 milioane euro (calculat la valoarea contribuțiilor din 2016), ci și din lipsa randamentelor pentru respectiva contribuție. Contrar celor vehiculate în spațiul public, pensia publică nu oferă un randament celor care virează contribuțiile obligatorii, întrucât aceste contribuții nu sunt investite în conturile individuale ale acestora, ci sunt utilizate pentru achitarea obligațiilor curente”, se arată în comunicat.
CFA România precizează că fondurile de pensii administrate privat — Pilonul II — au avut rezultate foarte bune de la lansare și până în prezent (2008 — 2017), randamentul mediu anualizat fiind de aproximativ 10%, printre cele mai mari din regiune.
De asemenea, organizația menționează că diferența dintre Pilonul I și Pilonul II de pensie este diferența dintre a trăi pe credit și a economisi și investi pe termen lung, pentru a crea venituri suplimentare.
Conform studiilor efectuate de Comisia Europeană, toate țările Uniunii Europene se vor confrunta — sau se confruntă deja — cu îmbătrânirea populației. Dacă în prezent populația în vârstă de peste 65 de ani reprezintă în jur de 20% din totalul populației (media europeană), până în 2080 procentul va ajunge la aproape 30%. Gradul de dependență al populației în vârstă de populația tânără (raportul pensionari/salariați) va crește de la 50% la 80% până în 2080. Conform Institutului Național de Statistică, jumătatea din populația României va avea peste 65 de ani în anul 2050.
CFA România susține că, în aceste condiții, fără o politică de pensii coerentă și viabilă, cu viziune pe termen lung, întreaga populație va fi expusă la riscul scăderii semnificative a veniturilor după pensionare.
Acest lucru va afecta și starea de sănătate pe termen lung a populației, întrucât o mare parte din veniturile din pensii sunt alocate pentru cheltuieli medicale.
Conform studiilor europene, în prezent, în medie, rata de înlocuire a venitului este în jur de 50%. Cu alte cuvinte, o persoană care acum câștigă salariul mediu pe economie va avea venituri din pensie de aproximativ 1.000 lei pe lună. În lipsa unei alternative de economisire privată, această rată de înlocuire nu poate decât să scadă.
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au sisteme robuste de pensii private, cu contribuții de cel puțin 5% din salarii. Astfel, cu beneficiul de a reduce marginal deficitul bugetului asigurărilor sociale, în prezent de peste 3% din Produsul Intern Brut, este afectat dreptul a milioane de români de a beneficia în viitor de o completare a venitului din pensia publică și de a trăi decent în perioada de pensie.
Organizația CFA România dorește, de asemenea, să precizeze că activele fondurilor de pensii Pilon II sunt aproape 90% investite în România, în titluri de stat și piața de capital, deci, fondurile private sunt un major investitor strategic, cel mai mare de pe piața de capital.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]