Cercetătorii britanici accelerează procesul pentru testarea unui vaccin împotriva noului coronavirus

Cercetători de la universitatea Imperial College din Londra se află deja în faza de testare pe animale a unui posibil vaccin împotriva noului coronavirus, după accelerarea procesului său de elaborare, informează miercuri Sky News citat de EFE, preluat de AGERPRES.

În declaraţii acordate postului britanic, responsabilul cercetării, Robin Shattock, a subliniat că după ce a fost elaborat un potenţial vaccin în termen de 14 zile ar putea fi demarate testele pe animale săptămâna viitoare şi asupra oamenilor din vara aceasta, dacă se primeşte finanţarea necesară.

Acest vaccin, care face parte dintr-un proiect internaţional pentru dezvoltarea unui remediu împotriva epidemiei de coronavirus declanşată în China, nu va folosi la combaterea actualului focar, dar va fi esenţial în cazul declanşării unui nou focar pe viitor.

Shattock a declarat că „focalizările convenţionale durează cel puţin doi sau trei ani, înainte de a putea ajunge măcar în clinică”, dar echipa sa a putut să dezvolte un potenţial vaccin în laborator în decurs de 14 zile.

Responsabilul cercetării a precizat că a fost accelerat procesul pentru a putea testa vaccinul pe animale „la începutul săptămânii viitoare”, iar cu „finanţarea adecvată” se va putea începe studiul pe oameni „în decurs de câteva luni”.

Shattock a precizat că este convenabil să fie dezvoltat vaccinul, chiar dacă nu va fi folosit în actualul focar care totuşi ar putea deveni „o pandemie dacă începe să circule în întreaga lume” şi s-ar putea produce „un al doilea val global”.

Diverşi oameni de ştiinţă din China, SUA, Australia şi Europa colaborează contracronometru pentru a găsi un vaccin împotriva noului coronavirus apărut în provincia chineză Hubei, care a provocat 490 de morţi la nivel global.

Sursa: www.agerpres.ro

Foto: pixabay.com