CENTENAR FATIMA Relația specială a papei Fancisc cu ziua de 13 mai și Fatima

Pentru papa Francisc, 13 mai, ziua când Fecioara s-a înfățișat prima dată celor trei copii păstori la Cova da Iria în Portugalia, nu este o dată oarecare, având în vedere că în urmă cu 25 de ani a avut loc un eveniment care i-a schimbat viața, iar de atunci relația sa cu Fatima a devenit specială, relatează EFE, preluat de AGERPRES.

Papa argentinian a surprins când la primul său Angelus, din 17 de martie 2013, a menționat-o pe Fecioara de la Fatima, amintind de o slujbă pentru cei bolnavi organizată la Buenos Aires, unde a fost adusă statuia Maicii Domnului în 1992, când tocmai fusese numit episcop auxiliar al orașului.

A fost o slujbă pentru cei bolnavi dar și un gest de mulțumire adus Fecioarei pentru un eveniment care a fost foarte important în viața lui personală. Într-un interviu acordat luna aceasta revistei Forbes din Portugalia, arhiepiscopul de Lisabona, cardinalul Manuel Clemente, a confirmat că papa ‘vine la Fatima și dintr-un motiv personal din viața sa’.

„A aflat că a fost numit episcop la 13 mai în Argentina. Mereu când a vorbit cu noi, episcopii portughezi, a făcut întotdeauna referire la Fatima”, a spus el. Biografii argentinieni ai papei, precum Elisabetta Pique în cartea sa ‘Francisco; vida y revolución’ sau ‘Aquel Francisco’, scrisă de Javier Cámara și Sebastian Pfaffen, s-au făcut ecou al acestui eveniment.
Jorge Bergoglio a fost trimis la Cordoba în iulie 1990, după o viață întreagă petrecută la Buenos Aires. Un fel de „exil” pe care l-a considerat întotdeauna foarte dur, dar care l-a făcut să se maturizeze spiritual. Un exil la 700 de kilometri de Buenos Aires care s-a încheiat la 13 mai, când nunțiul Ubaldo Calabresi i-a cerut să se întâlnească cu el pe aeroportul din Cordoba pentru a-i face un anunț important.

„A fost atunci când am vorbit cu el pe 13 mai 1992 când m-a întrebat despre o serie de lucruri serioase. Iar când avionul lui era pe cale să plece, mi-a spus că am fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires”, a povestit Bergoglio. Exilul său la Cordoba a luat sfârșit iar la 20 mai 1992 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar de Buenos Aires, după care i-a succedat ca arhiepiscop cardinalului Antonio Quarracino, la 28 februarie 1998.

Pentru această împrejurare, imediat ce a fost ales papă, la 13 martie 2013, Francisco i-a cerut patriarhului de Lisabona, cardinalul José Policarpo, să-i sfințească pontificatul în fața Fecioarei de la Fatima în data de 13 mai.

Papa a cerut de asemenea ca statuia Fecioarei să fie adusă la Roma, într-una din zilele apariției, la 13 octombrie 2013, în cadrul Anului Milostivirii lansat de Benedict al XVI-lea.

La această dată a avut loc a șasea și ultimă apariție, care s-a încheiat cu așa-numitul „miracol al dansului soarelui” la care au participat credincioșii împreună cu cei trei păstori la Cova da Iria, locul unde s-a înfățișat pentru prima oară Fecioara Maria.

Foto: AGERPRES