Ce trebuie să facă pensionarii români stabiliți în străinătate, conform noii legi a pensiilor

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

– contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

– egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;

– solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;

– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.

Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără:

  • introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Proiectul de lege prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții. Astfel, ANAF va transmite către Casa Națională de Pensii Publice sumele datorate și plătite pentru fiecare salariat. Cetățenii se vor putea informa de pe site-ul CNPP cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obținut și sumele achitate drept contribuții.

Ce trebuie să facă pensionarii români stabiliți în străinătate, conform noii legi a pensiilor?

Citește detalii despre articolul din legea pensiilor care se referă la pensionarii români stabiliți în străinătate:

Art. 102. – (1) Beneficiarii drepturilor băneşti stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condiţiile legii. 38.

(2) Prestaţiile de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliţi în străinătate, pot fi transferate în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr.197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele teritoriale de pensii.

(4) Cheltuielile generate de transferul din străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, cuvenite şi neîncasate, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

(5) Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă.

(6) Procedura de transmitere a certificatului de viață se stabilește prin ordin al președintelui CNPP.

Urmărim acest subiect și revenim cu noi informații, urmăriți-ne pe www.periodicoelrumano.es și pe www.facebook.com/PeriodicoRumano.

Proiectul de lege poate fi consultat AICI, conform unui comunicat de presă al Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Foto: pixabay.com

[the_ad id=”14304″]