Ce spun românii din Spania despre Catalonia și cum resimt ei CRIZA politică?

Vineri, 27 oct. a.c., în toată presa din Spania, dar și în presa internațională, se prezenta un moment care a intrat în istoria Spaniei de dată recentă. Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un ‘stat independent care ia forma unei republici’, au transmis agențiile internaționale de presă, conform AGERPRES.

Potrivit Reuters și dpa, rezoluția a fost adoptată cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și două abțineri, a declarat Carme Forcadell, președinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri. Liderul catalan Carles Puigdemont și ceilalți membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular și Ciudadanos au părăsit sala de ședințe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunțe doar parlamentarii din formațiunile Junts pel Si (Uniți pentru Da), CUP — partidul de extremă stângă aliat al liderului catalan Carles Puigdemont — și Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos).

Puigdemont anunțase joi seară că nu va convoca alegeri anticipate, sugerate de Madrid pentru dezamorsarea crizei, și că lasă parlamentul regional al Cataloniei să ia o decizie cu privire la declararea independenței acestei provincii spaniole, în virtutea referendumului din 1 octombrie, considerat ilegal de guvernul spaniol. Acesta din urmă i-a cerut de două ori ultimativ liderului catalan să renunțe explicit la autoproclamarea independenței, în caz contrar va fi activat articolul 155 din Constituția Spaniei, respectiv suspendarea autonomiei Cataloniei.

Astfel, criza din Catalonia, în loc să descrească din intensitate, a explodat pe parcursul zilei de vineri, confirmându-se îngrijorările a celor aproximativ 2.000 de firme care și-au anunțat plecarea din regiunea Cataloniei.

Bineînțeles, îngrijorările au ajuns și în rândul comunității de români din Spania, și nu doar în rândul românilor din regiunea Cataloniei, ci din întreaga Spanie.

Ce spun românii din Spania despre Catalonia și cum resimt ei CRIZA politică?

De la indignare, supărare, uimire, confuzie, sentimentele sunt diferite, dar duc în aceeași direcție: situația este de neimaginat!

În rețelele de socializare, pe Facebook, comentariile au curs, așa cum s-a întâmplat și pe pagina de Facebook a ziarului Periodico El Rumano. Românii din Spania și-au manifestat respectul pentru Spania, considerând că este o problemă strict internă, dar supărarea și îngrijorarea nu au putut fi mascate, așa cum prezentăm în continuare din comentariile românilor din Spania:

… sunt total indignată de ce se întâmplă, Spania e Spania, un întreg, o istorie, toate provinciile la un loc. Totul împreună, unde este lege, nu este tocmeală.

… este o lovitură de stat!

… eu cred ca nu va rămâne așa…

… nu știm cum se va termina asta. Guvernul României să facă cât de repede un mesaj clar pentru români din Catalonia…

… Consider ca Rajoy trebuia să nu le dea atâta libertate și să aplice articolul 155 mai devreme. Există Spania și atât…

… Încredere deplină în respectarea legii fundamentale, a Constituției. Viva España! 21 decembrie – alegeri în Catalonia!

… Nimeni nu este mai presus de lege într-o țară democratică…

… Tot ce se întâmplă în Catalonia e îngrijorător și ne afectează și pe românii care locuim în Catalonia. Dar asta nu va rămâne așa…

… E grav chiar foarte grav ce se întâmplă azi în Spania…

… O zi tristă pentru Spania!… LOVITURĂ DE STAT…

… Mâine sau poimâine dă lumea afară de la muncă…

… viitorul Cataloniei este în Spania unită, nu recunosc independența Cataloniei niciodată…

… Lovitură de stat, păcat căci până la urmă oameni de rând suferă…

… Viitorul Cataloniei?? Întoarcerea la legalitate, la închisoare cu toți cei găsiți vinovați de situația actuală, alegeri anticipate (21 decembrie, după cum a declarat Rajoy). Sunt sigur că cei din Catalonia au deschis ochii, și-au dat seama de ridicolul unei independențe nerecunoscută de către nimeni, văd efectele încălcării legii și a instabilității politice (și economice, vezi fuga firmelor, căderea de la bursă, boicotul produselor Cataloniei, scăderea turismului etc.).

Prin foarte multe comentarii, românii au prezentat o lovitură de stat pentru care premierul spaniol să aplice consecințele nerespectării legii. Îngrijorarea pentru locurile de muncă se resimte, dar și pentru domeniul economiei luată ca întreg. Contextul politic influențează în mod negativ și afectează foarte mult economia, industria, turismul regiunii Catalonia. Așteptăm cu toții, ca această situație să ia sfârșit, iar viața din această regiune să revină, încet-încet, la normal, măcar atât cât va fi posibil.

Vezi aici comentariile pe această temă:

Foto: pixabay.com

[the_ad id=”14304″]