Forumul Românilor de Pretutindeni a reprezentat o ocazie ca reprezentanți ai mediului asociativ românesc de peste hotare să intre în legătură, să facă schimb de informații și idei și să se familiarizeze cu câteva dintre măsurile recente luate de Guvernul României pentru a veni în sprijinul conaționalilor care trăiesc în străinătate sau care doresc să revină în țară, informeazã Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul reuniunilor și dezbaterilor din perioada 4-8 septembrie, participanții la Forum au interacționat cu reprezentanți ai autorităților, abordând tematici de interes pentru conaționalii care trăiesc, studiază sau lucrează în comunitățile istorice și în diaspora de mobilitate.
Principalele subiecte au fost: educația în limba română pentru noile generații de români din afara granițelor, dezvoltarea învățământului în limba română, finanțările nerambursabile pentru dezvoltarea de afaceri în România de către cetățeni români din străinătate și alte proiecte derulate de Guvernul României, prevenirea abuzurilor asupra persoanelor vulnerabile în fenomenul migrației, serviciile consulare, votul în străinătate, fonduri europene pentru românii de pretutindeni, fenomenul fake-news și combaterea știrilor false, precum și prezentarea finanțărilor nerambursabile acordate de MRP.
Discuțiile au fost interactive, participanții având ocazia să prezinte situațiile cu care se confruntă comunitățile românești din țările lor și, totodată, să adreseze întrebări și să propună soluții. S-a remarcat dorința românilor de peste hotare de a avea mai multe resurse prin care să pună la dispoziția copiilor români cursuri de limba română și în limba română, atât în cadrul unor școli românești sau școli de duminică, cât și în instituțiile de învățământ de pe teritoriul statelor-gazdă.
De asemenea, participanții s-au arătat interesați de finanțările pe care le pot accesa pentru a se întoarce în România, dar și despre posibilitățile de finanțare puse la dispoziție de către MRP. Au avut loc discuții aplicate pe condițiile care trebuie îndeplinite, precum și pe cazuri aplicate în care beneficiarii finanțărilor MRP au primit detalii din partea experților ministerului.
În cadrul dezbaterilor privind fenomenul traficului de persoane și al abuzurilor în muncă, participanții au evidențiat necesitatea înființării unor centre de sprijin unde lucrătorii români din străinătate, în special din țările unde se află comunități foarte mari, să primească îndrumare, consultanță și sprijin.
În cadrul modulelor de lucru și al dezbaterilor au participat reprezentanți ai mai multor ministere și instituții relevante pentru temele de interes ale participanților. Au susținut prezentări și au răspuns la întrebări oficiali din Ministerul Educației Naționale, Institutul Limbii Române, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Agriculturii, Ministerul Turismului, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Fondurilor Europene, MRP.
La Forumul Românilor de Pretutindeni au participat peste 120 de conaționali din: Ucraina, Republica Moldova, Albania, Cipru, Grecia, Spania, SUA, Italia, Marea Britanie, Franța, Danemarca, Islanda, Rusia, Israel, Portugalia, Belgia, Liban, Olanda, Germania, Irlanda, Suedia, Austria, Gabon, Australia, Turcia, Suedia, Malaysia, Canada.
Foto: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni / Facebook