Spania a înregistrat un număr record de turişti străini în 2019

Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,7 milioane – al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti Citește mai departe Spania a înregistrat un număr record de turişti străini în 2019

Sibiul, nominalizat printre cele mai bune destinaţii turistice din Europa

Sibiul a fost nominalizat să concureze în acest an pentru cea mai bună destinaţie turistică europeană, după ce în 2007 a fost primul oraş din Citește mai departe Sibiul, nominalizat printre cele mai bune destinaţii turistice din Europa

România are cea mai mare creştere a turismului în perioada de iarnă din UE

Turismul în perioada de iarnă este în creştere în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, însă cel mai mare avans se înregistrează în România, unde Citește mai departe România are cea mai mare creştere a turismului în perioada de iarnă din UE

Vizitele regulate la muzee, galerii de artă, teatru şi concerte pot prelungi viaţa

Vizitele regulate la muzee, galerii de artă, teatru şi concerte pot prelungi viaţa, sugerează o cercetare realizată în Marea Britanie, citată pe 18 dec. 2019 Citește mai departe Vizitele regulate la muzee, galerii de artă, teatru şi concerte pot prelungi viaţa

Un Moş Crăciun pe o cămilă a împărţit brazi de Crăciun locuitorilor din Ierusalim

De-a lungul zidurilor oraşului vechi din Ierusalim, un bărbat îmbrăcat în Moş Crăciun, călărind o cămilă, încearcă să aducă veselie locuitorilor, oferind gratuit brazi de Citește mai departe Un Moş Crăciun pe o cămilă a împărţit brazi de Crăciun locuitorilor din Ierusalim

Măsuri dispuse în punctele de frontieră pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, perioada când traficul prin punctele de trecere a frontierei creşte considerabil, Poliţia de Frontieră Română și-a Citește mai departe Măsuri dispuse în punctele de frontieră pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Dovada plății amenzii aplicate de Poliția de Frontieră se poate transmite on-line

Începând cu data de 01.09.2016 Poliția de Frontieră a pus la dispoziția cetățenilor un formular on-line pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzii pentru sancțiunile Citește mai departe Dovada plății amenzii aplicate de Poliția de Frontieră se poate transmite on-line

La Unesco declara los procesos artesanales de la cerámica de Talavera y Puente como Patrimonio Cultural Inmaterial de la Humanidad

La alcaldesa de Talavera ha aseverado que “este es el reconocimiento a nuestra diversidad cultural y a nuestro patrimonio vivo”, al igual que ha resaltado Citește mai departe La Unesco declara los procesos artesanales de la cerámica de Talavera y Puente como Patrimonio Cultural Inmaterial de la Humanidad

Bucureştiul, văzut de pe Staţia Spaţială Internaţională

O fotografie ce prezintă capitala României văzută din spaţiu, de la peste 400 de kilometri înălţime, a fost publicată de Centrul Spaţial Johnson al agenţiei Citește mai departe Bucureştiul, văzut de pe Staţia Spaţială Internaţională

Hunedoara: Programul de vizitare al cetăţii Sarmizegetusa Regia s-a modificat pentru perioada de iarnă

Programul de vizitare al cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia s-a modificat pentru perioada de iarnă, astfel că accesul turiştilor va fi permis în incinta monumentului UNESCO Citește mai departe Hunedoara: Programul de vizitare al cetăţii Sarmizegetusa Regia s-a modificat pentru perioada de iarnă

Un vasluian pasionat de fotografie le arată românilor cât de frumoasă e România

Venim în atenția voastră cu o altă poveste interesantă a unui român pasionat de arta fotografiei, de frumusețile României și de tot ceea ce înseamnă Citește mai departe Un vasluian pasionat de fotografie le arată românilor cât de frumoasă e România

Gospodăria unui arădean, plină de personaje din basme, a devenit atracţie pentru copii şi străini

Gospodăria unui arădean, cu o casă vopsită în culorile drapelului şi motive tradiţionale româneşti, este locul în care se găsesc zeci de personaje din basme, Citește mai departe Gospodăria unui arădean, plină de personaje din basme, a devenit atracţie pentru copii şi străini

Palatul ”intim” al ultimului ţar al Rusiei va fi redeschis pentru public în 2020

Palatul în care au trăit ultimii reprezentanţi ai dinastiei Romanov, în care familia ţarului Nicolae al II-lea a locuit până la Revoluţia din 1917, a Citește mai departe Palatul ”intim” al ultimului ţar al Rusiei va fi redeschis pentru public în 2020

Falimentul Thomas Cook / ANAT: Analizăm dacă sunt şi români afectaţi

Falimentul Thomas Cook generează îngrijorări în rândul clienţilor touroperatorului britanic, însă un număr mare dintre aceştia ar trebui să fie protejaţi graţie unei directive europene, Citește mai departe Falimentul Thomas Cook / ANAT: Analizăm dacă sunt şi români afectaţi

500 de ani de la expediţia navigatorului portughez Fernando Magellan în jurul lumii

Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes), navigatorul care a realizat prima călătorie în jurul lumii, s-a născut în oraşul Oporto, din Portugalia, în 1480, într-o familie Citește mai departe 500 de ani de la expediţia navigatorului portughez Fernando Magellan în jurul lumii

Aproape jumătate dintre tinerii români au călătorit în afară ţării cel puţin o dată anul acesta (studiu)

Numărul tinerilor români care călătoresc peste hotare a crescut anul acesta de cinci ori faţă de 2018, aproape jumătate dintre aceştia călătorind în afară ţării Citește mai departe Aproape jumătate dintre tinerii români au călătorit în afară ţării cel puţin o dată anul acesta (studiu)

Mureş: Păpăraia de Gurghiu a câştigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Văii Gurghiului

Păpăraia de Gurghiu, un fel de mâncare specific zonei, a câştigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Văii Gurghiului, desfăşurat în Citește mai departe Mureş: Păpăraia de Gurghiu a câştigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Văii Gurghiului

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, dat în circulaţie

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost deschis circulaţiei, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), remis miercuri AGERPRES. Începând Citește mai departe Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, dat în circulaţie

Ungaria tot mai vizitată de turiști din România, China, Slovacia şi Olanda

Ungaria se aşteaptă la o creştere de 10% a sectorului turismului în 2019, peste media UE, în urma majorării numărului de turişti din Germania, Rusia Citește mai departe Ungaria tot mai vizitată de turiști din România, China, Slovacia şi Olanda

Recomandări pentru trecerea frontierei în perioada concediilor

Având în vedere că în luna august mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de Citește mai departe Recomandări pentru trecerea frontierei în perioada concediilor

Un profesor din Spania explică un nou fenomen turistic mondial: curiozitatea de a cunoaşte locuri nefaste

„Mişcate” de filme, seriale sau ştiri, tot mai multe persoane se decid să petreacă nişte zile de vacanţă în locurile unde s-a trăit sau se Citește mai departe Un profesor din Spania explică un nou fenomen turistic mondial: curiozitatea de a cunoaşte locuri nefaste

Care sunt orașele preferate de turiștii români pentru o vacanță?

Oslo, Lisabona şi Lahti sunt pe cea mai recentă listă a celor mai verzi oraşe europene, pe care românii le au în plan atunci când Citește mai departe Care sunt orașele preferate de turiștii români pentru o vacanță?

Maramureş: Mocăniţa, Cimitirul Vesel şi bisericile din patrimoniul UNESCO, preferatele turiştilor vara

Destinaţiile favorite în sezonul estival din judeţul Maramureş sunt pensiunile rurale, trenul cu aburi Mocăniţa, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi bisericuţele din lemn aflate în Citește mai departe Maramureş: Mocăniţa, Cimitirul Vesel şi bisericile din patrimoniul UNESCO, preferatele turiştilor vara

El Gobierno local acompaña a la Federación de Carthagineses y Romanos a Rumanía para abrir nuevas posibilidades turísticas

El segundo teniente de alcalde y concejal del área de Turismo y Comercio, Manuel Padín, se encuentra esta semana en Rumanía, en representación del Gobierno municipal, para Citește mai departe El Gobierno local acompaña a la Federación de Carthagineses y Romanos a Rumanía para abrir nuevas posibilidades turísticas

Suceava: Ţara Dornelor, a cincea destinaţie de ecoturism din România, recunoscută oficial de ANT

Ţara Dornelor a devenit a cincea destinaţie de ecoturism din România, singura de acest tip din Bucovina, recunoscută oficial de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), Citește mai departe Suceava: Ţara Dornelor, a cincea destinaţie de ecoturism din România, recunoscută oficial de ANT