Statele Unite ale Americii au afirmat vineri că sprijină „unitatea” Spaniei, după ce parlamentul Cataloniei a declarat unilateral independența regiunii de Spania, informează AFP, preluat de AGERPRES.
„Catalonia este parte integrantă a Spaniei și Statele Unite sprijină măsurile constituționale luate de guvernul spaniol care vizează menținerea unei Spanii puternice și unite”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert.
„Statele Unite sunt legate printr-o mare prietenie și un parteneriat durabil de aliatul nostru NATO, Spania”, a adăugat oficialul american, subliniind că SUA și Spania „cooperează strâns pentru a promova prioritățile economice și de securitate comune”.
Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție în care proclamă regiunea un „stat independent luând forma unei Republici”, o ruptură fără precedent în Spania, la care Madridul a ripostat suspendând autonomia acestei provincii, în virtutea articolului 155 din Constituția Spaniei.
Șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a reacționat imediat la votul Parlamentului catalan promițând pe Twitter că va „restaura legalitatea” în Catalonia. El va conduce în cursul serii o reuniune a cabinetului său pentru a decide măsurile concrete ce se vor lua imediat în cadrul procesului de punere a Cataloniei sub tutelă, una dintre deciziile evocate fiind demiterea liderului catalan Carles Puigdemont și a guvernului acestuia.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]