Câştigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores este Doroteea Păscălin, elevă din Tulcea

Câştigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores este Doroteea Păscălin, elevă din Tulcea

Câştigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores, destinat liceelor, este Doroteea Păscălin, elevă la Liceul Teoretic ‘Grigore Moisil’ din Tulcea, aflată sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Visterneanu, indică un comunicat al Comisiei Europene, dat publicităţii, preluat de AGERPRES.

De asemenea, alţi 15 elevi din România au fost premiaţi cu menţiuni speciale.

Participanţii au putut alege să traducă în oricare combinaţie lingvistică alcătuită din două limbi oficiale din cele 24 ale Uniunii Europene. Dintre cele 552 de combinaţii lingvistice disponibile, cei 2.940 de tineri traducători din 689 de şcoli care au participat la concurs au utilizat 153, inclusiv combinaţii mai neobişnuite, mergând de la traduceri din portugheză în finlandeză până la traduceri din bulgară în suedeză şi din slovacă în greacă.

„Tema concursului din acest an, ‘Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde’, reflectă intenţia UE de a contribui la construirea unei Europe mai bune, mai verzi şi mai digitale. Iar anul acesta, care este Anul european al tineretului, este cum nu se poate mai potrivit pentru a-i sărbători pe tinerii laureaţi şi talentul lor de traducători. Aş vrea să transmit felicitările mele participanţilor şi profesorilor lor, care sădesc în elevi dragostea pentru limbile străine”, a declarat comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.

Traducătorii Comisiei Europene au selectat 27 de câştigători (câte unul pentru fiecare ţară membră a UE) din rândul a 2.940 de elevi din întreaga Europă. În plus, 219 elevi au primit menţiuni speciale pentru traduceri remarcabile.

Înainte de sosirea verii, Comisia Europeană va organiza o ceremonie de decernare pentru cei 27 de câştigători.

Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores (Tineri Traducători, în limba latină) în fiecare an din 2007. În timp, acest concurs şi-a lăsat amprenta asupra multora dintre participanţii şi câştigătorii săi. Unii au decis să studieze traducerea la universitate, iar alţii s-au alăturat departamentelor de traduceri ale Comisiei Europene în calitate de stagiari sau traducători permanenţi.

Scopul concursului Juvenes Translatores este de a promova studiul limbilor străine în şcoli şi de a le oferi tinerilor posibilitatea de a vedea ce înseamnă să fii traducător. Concursul li se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani şi se desfăşoară simultan în toate şcolile selectate din UE. Multilingvismul şi traducerea au făcut parte integrantă din UE încă de la crearea Comunităţilor Europene. Acest fenomen a fost consacrat chiar în primul regulament adoptat în 1958 (Regulamentul CEE nr. 1 al Consiliului). De atunci, numărul limbilor oficiale ale UE a crescut de la 4 la 24, odată cu aderarea tot mai multor ţări la UE.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES