Carles Puigdemont lasă parlamentul Cataloniei să decidă cu privire la declararea independenței și refuză convocarea alegerilor anticipate

Liderul catalan, Carles Puigdemont, a anunțat joi seară că nu va convoca alegeri anticipate și că lasă parlamentul regional al Cataloniei să ia o decizie cu privire la declararea independenței acestei provincii spaniole, transmite agenția EFE, preluat de AGERPRES.

Senatul spaniol urmează să decidă vineri în ședință plenară dacă va acorda liderului guvernului conservator Mariano Rajoy, pe baza Articolului 155 din Constituție, puterea de a demite executivul separatist catalan, precum și de a pune sub tutelă poliția, parlamentul și media publice din Catalonia, pentru șase luni, timp pentru a organiza alegeri la începutul lui 2018 în această regiune.

Surse de la Madrid au declarat anterior în cursul zilei de joi că dacă Puigdemont ar convoca singur alegerile anticipate, atunci guvernul central spaniol ar putea amâna suspendarea autonomiei Cataloniei.

În intervenția sa de joi seară — amânată de mai multe ori în cursul zilei—, Puigdemont și-a motivat decizia de a nu convoca anticipatele cu argumentul că nu a primit din partea Madridului ‘nicio garanție care să justifice convocarea alegerilor’ anticipate, referire la planul guvernului condus de Mariano Rajoy de a suspenda autonomia Cataloniei.

Puigdemont a spus în continuare că o asemenea suspendare a autonomiei ‘este o măsură în afara legii, abuzivă și injustă, care caută să anuleze nu doar suveranismul, ci și întreaga tradiție a catalanismului care ne-a adus până aici’.

În acest context, ‘revine parlamentului (catalan) să determine consecințele aplicării împotriva Cataloniei a articolului 155’ din Constituție, a indicat liderul catalan, care până la această intervenție susținuse că dacă autonomia Cataloniei va fi suspendată, atunci el va declara independența, în virtutea referendumului de autodeterminare organizat de separatiștii catalani pe 1 octombrie.

După acel referendum, la care 90% dintre cei prezenți la urne au optat pentru independență, însă la o rată de participare de numai 43%, Puigdemont a semnat o declarație de independență, pe care însă imediat a ‘suspendat-o’, cerând negocieri cu Madridul. Negocierile au fost respinse de Mariano Rajoy, care în schimb i-a dat lui Puigdemont două ultimatumuri să renunțe explicit la declararea independenței, amenințându-l că în caz contrar va fi activat articolul 155 din Constituție.

Coaliția care îl sprijină pe Puigdemont, Junts pel Sí, i-a cerut miercuri acestuia din urmă să adopte o poziție ‘clară’ și ‘unitară’ pentru aprobarea unei declarații de independență în plenul legislativului catalan, care începe joi seară o ședință extraordinară ce s-ar putea încheia vineri.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]